Sfantul Pantelimon ii ocroteste pe credinciosi de boli, trasnete, arsuri si caderi de grindina. Asa spune traditia. Este unul dintre cei mai iubiti sfinti – Sfantul mare mucenic si tamaduitor, doctor fara arginti Pantelimon.
Pomenit in data de 27 iulie, acest sfant este adesea numit „doctor fara de arginti”, aratandu-se prin aceasta cum ca el n-a umblat dupa averi si s-a multumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui si nu cerea de la nimeni sa-i plateasca pentru binefacerile facute. Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor si tamaduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor si crestin urmator lui Hristos.
Se zice ca in ziua de Sf. Pantelimon, cerbul iese din apa si aceasta incepe sa se raceasca, frunza teiului se intoarce pe dos, semn ca vara se duce si lasa in locul ei iarna.
In aceasta zi se mananca porumb si dovlecei pentru a fi mai vigurosi in timpul iernii.
In ziua de Sf. Pantelimon se impart multe fructe, pentru ca poamele sa nu fie viermanoase anul urmator.
De asemenea, se mai spune ca oamenii care lucreaza in ziua de Sf. Pantelimon sunt condamnati sa se imbolnaveasca, sa aiba parte de ceasuri negre si pagube in viata de familie.
Cine a fost Sf. Pantelimon
Sfantul Mucenic Pantelimon s-a nascut in anul 284 d.Hr, in orasul Nicomidia. A trait in timpul imparatului Maximian (286-305). La nastere a primit numele de Pantoleon, un nume pagan care inseamna ”cel in toate puternic ca un leu”.
Dupa ce a primit Taina Botezului de la preotul Ermolae, a luat numele Pantelimon, ”cel cu totul milostiv”.
Sf. Pantelimon si-a impartit mostenirea sa saracilor, a eliberat sclavii si s-a dedicat ingrijirii bolnavilor. Acestora, pentru a-i putea vindeca, le cerea sa creada in Mantuitorul Iisus Hristos, cel venit pe pamant pentru a ne vindeca de toate bolile sufletesti si trupesti.
Imparatul Maximian a dorit sa-l faca doctorul sau personal, dar i-a cerut intai sa renunte la crestinism. Sfantul a refuzat. Si, din cauza ca era cautat de multi bolnavi, ceilalti medici din Nicomidia devenisera invidiosi pe el si, fiindca ingrijise un crestin tocmai chinuit din ordinul imparatului, ei profitara de ocazie pentru a-l denunta pe Pantoleon la imparat. Pentru credinta si dragostea tanarului Pantelimon fata de Hristos, imparatul Maximian porunceste ca acesta sa fie supus unor chinuri groaznice, dupa care decide sa-i fie taiat capul.
Rugaciune pentru vindecare, pe care este bine sa o spui in ziua Sfantului Pantelimon:
Dumnezeule Atotputernice, Cela ce cu mila Ta pe toate le zidesti spre mantuirea neamului omenesc, cerceteaza-l pe robul Tau (…), pe cel ce cheama numele lui Hristos, vindeca-l de toata boala trupeasca si slobozeste-l de pacat si de ispitirile pacatoase, de orice necazuri, si orice asuprire vrajmaseasca indeparteaz-o de la robul Tau. Ridica-l pe el din patul pacatului si il aseaza in Sfanta Ta Biserica – sanatos cu trupul si cu sufletul ca sa slaveasca impreuna cu toti oamenii, prin fapte bune, numele lui Hristos, ca Tie iti inaltam slava impreuna cu cel fara de inceput al Tau Fiu si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Moastele Sfantului Pantelimon
Conform siteului www.crestinortodox.ro, Moastele Sfantului Pantelimon sunt imprastiate in toata lumea crestina, multimi de credinciosi gasind mangaiere si tamaduire la acestea, spre care Dumnezeu se milostiveste ca spre un lucru drag, ca spre „prietenul” Sau, doctorul Pantelimon.
Multe lacase de cult, biserici si manastiri, cabinete si asociatii medicale, sunt puse sub ocrotirea Sfantului Pantelimon. Atat in afara tarii, cat si la noi, moastele Sfantului Pantelimon, aduc neincetate bucurii si tamaduiri.
Catedrala Episcopala din Galati si Catedrala Mitropolitana din Iasi pastreza, cu mare bucurie, cate o particica din Sfintele sale Moaste.
In Bucuresti, multe biserici s-au invrednicit de darul cel mare al prezentei unei particele din Moastele Sfantului Pantelimon. Acestea sunt urmatoarlee: Biserica Sfantul Stelian Lucaci (str. Logofat Udriste), Biserica Sfantul Dumitru Posta (in spatele Muzeului de Istorie a Romaniei), Manastirea Plumbuita (str. Plumbuita, nr. 58), Biserica Adormirea Maicii Domnului – Precupetii Noi, Biserica Sfantul Antonie cel Mare ((Aleea Valea Boteni, str. Romancierilor), Biserica Stavropoleos, Biserica Sfantul Alexie (Calea Serban Voda, nr. 123), Biserica Sfantul Pantelimon (str. Iancu Capitan, nr. 24).