In aceasta luna, in ziua a douazeci si una, pomenirea sfintilor, maritilor, de Dumnezeu incoronatilor si intocmai cu apostolii, marilor imparati Constantin si mama sa Elena.
Acest mare intre imparati, fericitul si pururea pomenitul Constantin, a fost fiu al lui Constantiu, care se numea Clor, si al cinstitei Elena. Constantiu a fost nepot de fiica lui Claudiu cel ce a imparatit in Roma mai inainte de imparatia lui Diocletian si a lui Carin. Acest Constantiu, dupa ce a fost primit de Diocletian si de Maxentiu Erculiu ca sa fie partas al imparatiei lor, cand Maximian Galeriu dimpreuna cu alti prigonitori, cu tarie ridicasera prigonire asupra tuturor crestinilor, el singur intrebuintand blandetea si mila, mai vartos pe cei ce se luptau pentru credinta lui Hristos ii intrebuinta sfetnici si partasi ai slujbelor imparatesti. Invatand el buna cinstire pe Constantin fiul sau cel iubit, care dupa acestea s-a numit intaiul imparat al crestinilor, l-a lasat mostenitor al imparatiei sale, in insulele Britaniei. Dupa ce Constantin a fost instiintat de lucrurile necinstite, desfranate, pierzatoare si proaste, pe care le facea in Roma, Maxentiu, fiul lui Erculiu, si indemnat de dumnezeiasca ravna si chemand pe Hristos impreuna ostilor, a pogorat impotriva lui Maxentiu. Deci, vazand Dumnezeu curatenia sufletului lui i s-a aratat mai intai in somn, dupa aceea in amiaza zilei, inchipuind semnul Crucii scris cu stele: l-a aratat lui si celor ce erau vrednici. Deci, indraznind in chipul cinstitei Cruci si facand cu aur semnul Crucii pe arme, a mers la Roma, si pe insusi pierzatorul Maxentiu l-a aruncat in raul Tibon, inecandu-l langa podul Milvia, si asa a izbavit pe cetatenii Romei de tirania acestuia. Atunci marele Constantin, pornindu-se de la cetatea romanilor si mergand pe cale voia sa zideasca o cetate pe numele sau in Ilion, unde se zice ca a avut loc razboiul Troienilor cu elinii; insa a fost oprit prin dumnezeiasca instiintare si i s-a poruncit de la Dumnezeu ca mai de graba in Bizant sa-si zideasca cetatea. Deci, urmand voii celei dumnezeiesti, a zidit aceasta de Dumnezeu pazita cetate pe numele sau, pe care a si adus-o lui Dumnezeu ca pe o parga a credintei sale. Si deoarece cauta scumpatatea credintei celei din vremea noastra, a adunat in Niceea arhierei din toate partile, prin care s-a propovaduit credinta ortodoxa, si Fiul a fost recunoscut deofiinta cu Tatal, iar Arie si cei impreuna cu el au fost dati anatemei, dimpreuna cu hula lor. A trimis inca si pe maica sa Elena la Ierusalim pentru cautarea cinstitului lemn pe care a fost pironit cu trupul Hristos, Dumnezeul nostru; apoi, aceste parti de lemn sfant au fost mutate, adica o parte a fost asezata chiar in Ierusalim, iar cealalta parte a adus-o in imparateasca cetate. Imparateasa Elena, dupa ce a ajuns la Constantinopol, si-a savarsit viata; iar marele Constantin, impodobind cetatea cu innoiri si cu praznuiri, si putin ceva trecand peste patruzeci si doi de ani ai imparatiei sale, si incepand razboiul cu persii, si in oarecare sat langa Nicomidia fiind, s-a mutat catre Domnul, si a fost adus in cetatea sa, unde a fost primit cu evlavie si cu prea incuviintate intampinari, a fost asezat in biserica sfintilor apostoli. Si a imparatit in Roma cea Noua in anul de la zidirea lumii, cinci mii opt sute optsprezece; iar de la venirea cea in trup a Mantuitorului nostru Dumnezeu trei sute treizeci si sapte, fiind al treizeci si doilea imparat de la August.Si se savarseste pomenirea lui in preasfanta biserica cea mare, in biserica sfintii apostoli, si in dumnezeiasca biserica sa, in Manastirea Chinsterna lui Vis, unde mergand patriarhul impreuna cu imparatul si cu suita sa cu litanfe, savarsesc aducerea
