SINDICATELE cer intr-un glas presedintelui Klaus Iohannis: NU PROMULGATI LEGEA SALARIZARII UNITARE! Este o lege construita pe minciuna, favoritisme si rautate!

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis

Tot mai multe sindicate cer presedintelui Romaniei, prin scrisori deschise, sa nu promulge noua lege de salarizare unitara. Acestea sunt nemultumite fiindca nu s-au respectat cererile in cadrul intalnirilor premergatoare redactarii proiectului de lege.

De fapt, primii care au protestat atat in timpul votului final al legii, cat si dupa au fost functionarii publici. Cei mai defavorizati de noua lege sunt functionarii din administratiile locale, acestia, devenind prin presiunea nivelului salarial, hotarat de alesii locali, instrumente de satisfacere a intereselor politice.

„Legea salarizarii este paravan pentru veniturile demnitarilor. Este o lege construita pe minciuna, favoritisme si rautate incalcand propriile principii enumerate in textul ei, nu poate fi o lege echitabila care sa permita corectarea sistemului de salarizare al bugetarilor din Romania”, spune Sebastian Oprescu, presedinte Sindicatului National al Functionarilor Publici si vicepresedinte CNSLR Fratia.

„Lipsa unei negocieri reale a legii, pentru ca aceasta sa conecteze bugetarii la o politica salariala a Guvernului si sa creasca increderea angajatilor in angajatorul public, aroganta cu care parlamentarii au tratat sindicatele in comisiile de specialitate ale Senatului si Camerei Deputatilor, aratand dispretul pe care il au cei ajunsi la putere fata de partenerii sociali, precum si neconstitutionalitatea prevederilor din lege care nu s-au dorit a fi corectate pentru multe din cateogoriile de functionari publici si in special pentru angajatii administratiei locale, acestia, devenind prin presiunea nivelului salarial, hotarat de alesii locali, instrumente de satisfacere a intereselor politice, ne determina sa solicitam Presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea si membrilor Curtii Constitutionale sa vina in sprijinul nostru, prin a lua atitudine, fiecare de la nivelul functiei pe care o detine, in vedere corectarii acestor nedreptati si pentru inlaturarea discriminarilor si mai mari dintre aceleasi categorii de angajati, care vor aparea odata cu intrarea in vigoare a acestei legi”, a explicat Sebastian Oprescu.

Sindicatul National al Functionarilor Publici (SNFP), organizatie sindicala care are in structura sa membri de sindicat din intreaga administratie publica locala si centrala, solicita aceasta interventie pentru a preveni un dezastru in sistemul salarial al angajatilor bugetari generat de:

– lipsa caracterului unitar al legii,

– sfidarea Deciziei CCR nr. 794/2016, care obliga legiuitorul sa legifereze salarizarea in mod unitar la nivelul familiei ocupationale sau categoriei profesionale din care face parte, indiferent de institutie sau autoritatea publica.

Si salariatii din sistemul de asistenta sociala si protectia copilului sunt in aceeasi situatie ca a functionarilor publici.

„Federatia Nationala Sindicala din Asistenta Sociala si Protectia Copilului FNS «PRO.ASIST» protesteaza public fata de faptul ca prin Legea salarizarii, administratia publica locala (si implicit institutiile subordonate) nu va avea grila de salarizare, acest lucru avand ca prima consecinta aservirea politica, aservire pregatita inca din campania electorala, de catre PSD, odata cu lansarea programului de guvernare ditirambic, cu «venituri imense» pentru toti salariatii si pusa in aplicare astfel:

1. Prin Legea 250/2016, s-au marit brusc veniturile directorilor DGASPC si ale sefilor de centre, cu sau fara personalitate juridica (de-a valma: sefi de centre cu 15-20 de copii in ingrijire primesc, nejustificat, acelasi salariu cu sefii unor Centre de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica care au cate 80 – 150 de beneficiari si merita pe deplin acesti bani, creand, intentionat disensiuni chiar intre ei). Acesti salariati sunt de fapt cei care conduc DGASPC-urile prin Colegiul director si vor fi intotdeauna de acord, cu ceea ce vor propune reprezentantii Consiliului Judetean. Nu mai punem la socoteala faptul ca majoritatea sunt membrii unuia sau mai multor partide politice, in functie de interes sau au in spate cate o ruda bine pozitionata politic.

2. Functionarii publici si parte din personalul contractual din familia ocupationala «Administratie» nu au fost omisi «neintentionat» din prevederile Legii 250/2016 ci numai s-a pregatit terenul pentru ceea ce vor sa legifereze acum si anume, sa lase salarizarea lor la mana consilierilor locali sau judeteni, dupa interesele, mintea si judecata fiecaruia sau, mai ales, dupa comanda unui partid sau altul. Aceste categorii de salariati sunt eliminate si de la majorarea salariala prevazuta la ianuarie 2018, fiindu-le incalcate toate drepturile ce decurg din raporturile lor de munca. Scopul este sa ne faca sa plecam singuri, sa cedam locurile de munca celor 35.000 de consilieri fiscali ce vor trebui angajati, cand va intra in vigoare Codul Fiscal si cand salariatul isi va plati impozitul o singura data pe an.

3. Amintim aici ca functionarii publici nu pot obtine alte venituri in afara serviciului (ne referim la venituri din aceeasi activitate pe care o desfasoara ca urmare a formarii sale adica in baza profesiei) decat din activitati de formare. Acest lucru este menit sa-l faca pe functionarul public sa accepte orice nivel al salariului chiar si cel minim daca nu vor exista fonduri suficiente in bugetul Consiliului Judetean sau DGASPC, numai ca sa-si pastreze locul de munca. Este de la sine inteles postura in care este pus functionarul public si cum va putea reprezenta el statul in relatia cu cetateanul, cand salariul ii este stabilit de consilierii judeteni sau locali, in conditiile de mai sus.

4. Argumentul folosit de reprezentantii PSD la discutiile purtate cu reprezentantii sindicatelor a fost ca numai asa pot fi recompensati cei care exceleaza in serviciu si doar asa pot pregati descentralizarea. Din punctul nostru de vedere este o gluma buna, deoarece incertitudinea veniturilor este inacceptabila si discriminatorie pentru salariatii administratiei publice locale vis a vis de celelalte categorii de salariati bugetari. In conditiile legii de salarizare adoptate, care prevede ca salariile lunare vor fi stabilite de consiliul judetean sau consiliul local doar cu consultarea sindicatelor si nu cu avizul acestora (amintim aici consultarea care avut loc pentru aceasta lege) va conduce inevitabil la scaderea salariilor.

5. In opinia noastra, daca au reusit sa-si atraga de partea intereselor lor politice, decidentii din DGASPC-uri oferindu-le salarii mari prin adoptarea Legii 250/2016, prin adoptarea aceastei legi de salarizare incearca sa politizeaze clar si activitatea functionarului public. Totodata incearca si reusesc sa pacaleasca majoritatea salariatilor cu veniturile brute din anul 2022, cand acei bani nu vor insemna mai nimic din cauza inflatiei si din cauza impozitului platit de salariat direct. Salariatii de rand vor ajunge gradual la salariul din 2022, in timp ce, primarii, viceprimarii, vicepresedintii de consilii judetene, parlamentarii si demnitarii publici vor lua salariul majorat considerabil din prima transa si asta in situatia in care ceilalti salariati din administratia publica locala nu vor sti ce salarii vor avea de la o luna la alta luna”, arata, intr-o scrisoare deschisa adresata presedintelui Klaus Iohannis, conducerea executiva a sindicatului.

Totodata, conducerea sindicatului face un apel catre presedintele Romaniei sa nu promulge aceasta lege a salarizarii.

„Domnule presedinte, NU promulgati legea de salarizare! NU lasati ca salariatilor din administratia publica locala si nici din institutiile subordonate ei (DGASPC-uri, SPAS-uri, DAS-uri) sa le stabileasca salariile, dupa bunul plac, consiliile judetene si consilierii judeteni sau primarii si consilierii locali”, a mai scris la final conducerea executiva a Federatiei Nationale Sindicale din Asistenta Sociala si Protectia Copilului FNS „PRO.ASIST”.

Si cadrele didactice sunt nemultumite de noua lege a salarizarii unitare, amenintand si ei cu greva generala. Chiar daca dupa referendumul intern, s-a decis ca incheierea de an scolar si examenele care urmeaza sa aiba loc sa nu fie perturbate de aceasta greva, profesorii sunt hotarati sa nu renunte la aceste actiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.