AcasăSocialSpitalul Județean scoate la concurs 14 posturi de medici

Spitalul Județean scoate la concurs 14 posturi de medici

Medicii se vor putea înscrie la concurs după ce lista cu cele 14 posturi disponibile va fi publicată în revista „Viața Medicală”.

În această săptămână, s-a aprobat solicitarea conducerii Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” de scoatere la concurs a altor 14 posturi de medici.

„Avem nevoie de tineri capabili, de medici în diferite specializări pentru ca și la Botoșani pacienții să beneficieze de cele mai înalte standarde de tratare a afecțiunilor de care suferă. Unul dintre principalele mele obiective pe termen scurt și mediu este să rezolv criza de cadre medicale de înaltă calificare de la spitalul pe care-l conduc”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Pentru 10 posturi scoase la concurs se pot înscrie și rezidenții aflați în ultimul an de pregătire. Este vorba de câte un post la: Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), ATI Obstetrică-Ginecologie, ATI, Serviciul pentru supravegherea, prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale; Gastroenterologie; Radiologie, imagistica medicală pentru Laboratorul de Radiologie și Imagistică medicală și CT; Neonatologie; Neurochirurgie, Cardiologie și Boli Infecțioase. Acestora li se adaugă patru posturi pentru care se vor putea înscrie la concurs medici specialiști. Este vorba de un medic specialist în neurologia pediatrică pentru Centrul de Sănătate Mintală Copii, un medic specialist în oftalmologie, un specialist în medicină internă și un medic specialist pediatru pentru Compartimentul Pediatrie Darabani.

„Așa cum am rezolvat situația de la Secția Externă Săveni, încercăm să găsim o soluție și pentru deficitul de medici de la Darabani. Aceste secții externe sunt foarte importante pentru Spitalul Județean Botoșani, pentru că ele deservesc zone importante din județ și pot prelua parte din cazurile mai puțin grave pentru a fi rezolvate local”, a mai spus Doina Federovici.

Medicii se vor putea înscrie la concurs după ce lista cu cele 14 posturi disponibile va fi publicată în revista „Viața Medicală”.

De la începutul anului, Spitalul Județean Botoșani a declanșat mai multe campanii de recrutare de medici, în urma cărora s-au încheiat contracte de muncă pe perioade nedeterminate cu 10 medici de diferite specializări. Trei dintre acești activează la Secția Externă Săveni, care va intra într-un proces de modernizare.

Consiliul Județean Botoșani, care administrează Spitalul „Mavromati”, va pune la dispoziția medicilor specialiști interesați locuințe ANL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Most Popular

Recent Comments

Sorin Bozdon on Locuri de munca in Germania
Mai terminati odata! on 23 august 2013 – Vine Apocalipsa!
MUIE ROMANIA !!! on MODIFICARI la Codul Rutier
virginia manu on PILDA ZILEI: Te-am invatat
liviu cioroaba on SFORAITUL poate ucide!
virginia manu on PRINTESA DIANA, asasinata!
INSURATELU VIORICA on 48 de romani CAPTIVI in LIBIA
Zugravescu Mihaela B on Cautam colaboratori!
eleonora hreniuc on DOAR O VORBA: Parloaga din ograda
Ziarul Adevarul on BANCUL ZILEI: Acelasi material
Sebastian Butu on FENOMEN RAR in decembrie 2013!
Agentie Matrimoniala on BANCUL ZILEI: Agentia matrimoniala
Eutanasiati Maidanez on FAMILIA LUI IONUT, atacata de caini!
ionescu crenguta on COJILE DE BANANE fac minuni!
Anunturi Libertatea on SERBAN HUIDU revine in televiziune!
TRAIAN TANASA on Pacalelile de 1 APRILIE!
Mocanu Nicolae on A murit din cauza unui OU!
IACOB VIOREL on ANUNT DE ANGAJARE
motoc cristian on POLITISTII incep PROTESTE !
Mitrea Stefan on POLITISTII incep PROTESTE !
Doina Balasa on Dolarul a luat viteza
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
nicu stratulat on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
un alegator on Surpriza la BALUSENI!
un pnlist on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
psihanalistul on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
UN PRIETEN on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
CORURILE DE COPII on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
cursurigratisonline on Euro scade spre 4,55 lei