Studentii solicita sa discute despre bugetul educatiei cu premierul si ministrul finantelor

Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR) le solicita prim-ministrului Sorin Grindeanu si Ministrului Finantelor Viorel Stefan o intalnire pentru a discuta despre propunerile studentilor pentru Legea bugetului de stat pentru anul 2017.

ANOSR a lansat, o data cu debutul anului universitar 2016-2017, campania Viitorul Implica Studentii (V. I. S.), prin care aduce in atentia partidelor politice si a candidatilor la alegerile parlamentare obiectivele studentilor pentru dezvoltarea invatamantului superior romanesc, obiective care, pentru a fi atinse, necesita o alocare bugetara mai mare pentru educatie.

Studentii de astazi reprezinta viitorul Romaniei, iar singura sansa pentru dezvoltarea societatii romanesti este investitia in educatie si consolidarea unui sistem de invatamant de calitate.

Principala solicitare a studentilor ramane, in continuare, „o finantare corespunzatoare a educatiei, peste media statelor membre ale Uniunii Europene, bazata pe performanta, prin alocarea anuala a minimum 6% din Produsul Intern Brut pentru acest sector”.

In acest sens, ANOSR a elaborat un document ce contine propunerile de cresteri bugetare pentru diferite capitole ce vizeaza in mod direct sau indirect studentii din Romania, precum:
– cresterea finantarii de baza in anul 2017 pana la cel putin 6522,06 lei/student echivalent unitar, alocatia bugetara totala pentru acest capitol ajungand la minimum 4.183.386.247,26 lei;
– cresterea subventiei pentru camine si cantine aferenta anului 2017 pana la suma de cel putin 6204,33 lei pentru fiecare student cazat, indiferent de forma de studii (cu sau fara taxa), alocarea bugetara totala urmand sa fie de cel putin 645.752.870,73 lei;
– cresterea fondului pentru transportul studentilor in anul 2017 cu cel putin 18.039.830,29 lei, pana la suma de cel putin 44.650.744,29 lei;
– cresterea fondurilor alocate pentru investitii in infrastructura academica si cea specifica serviciilor studentesti cu 1320,98%, pana la cel putin suma de 2.193.639.300 lei;
– cresterea fondurilor anuale alocate pentru cercetare pana la cel putin 1% din Produsul Intern Brut;
– alocarea de resurse financiare specifice pentru centrele si programele de consiliere si orientare in cariera din universitati;
cresterea cu cel putin 1.900.000 lei a bugetului alocat Programului National „Tabere Studentesti” 2017, astfel incat bugetul total alocat sa fie de minimum 4.900.000 lei.

ANOSR solicita Guvernului si Parlamentului Romaniei, precum si tuturor partidelor politice, sa realizeze un consens cu privire la necesitatea cresterii finantarii sistemului educational romanesc, in speta a invatamantului superior, astfel incat sa nu mai existe generatii „de sacrificiu”, marcate de un act educational a carui calitate sufera din cauza subfinantarii cronice.

comunicat

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.