O femeie de 26 de ani a murit in autocarul cu care calatorea. Calatorii nu si-au dat seama de tragedia care s-a intamplat langa ei. Femeia parea ca doarme.
Tanara era insarcinata in luna a sasea. S-a urcat in masina in localitatea Horgesti, judetul Bacau. Statea pe scaun, iar in autogara din Bacau, dupa ce au coborat toti ceilalti calatori, soferul s-a dus la femeie sa o trezeasca. A crezut ca a adormit, dar cand a ajuns langa ea si-a dat seama ca e moarta.
„La o prima examinare a trupului femeii s-a constatat ca este insarcinata in cinci-sase luni si are urme de o operatie recenta in zona dreapta a toracelui. Deocamdata nu se cunosc cauzele decesului”, a declarat Valeria Manole din cadrul Politiei Judetene Bacau.
Urmeaza sa se stabileasca ce problema medicala i-a provocat sfarsitul. Cum vremea era caniculara, nu este exclus ca disconfortul termic sa-i fi agravat starea de sanatate, aceasta fiind insa doar o presupunere, deocamdata.