Tichetele cadou incluse în baza de calcul a contribuțiilor sociale

O parte dintre tichetele cadou acordate persoanelor fizice de către angajatori vor fi incluse în baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii, prevede un proiect de ordonanţă publicat de Ministerul Finanţelor.

Excepţie vor face bonusurile de acest fel acordate cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, în limita plafonului de 150 lei pe eveniment pe persoană. Măsura este determinată de faptul că regimul actual al exceptării acestora de la plata contribuţiilor sociale obligatorii poate conduce la plata unor venituri salariale sub forma tichetelor cadou, explică inițiatorii.

„Modificarea tratamentului fiscal aplicabil tichetelor cadou acordate persoanelor fizice, de către angajatori/plătitori, în sensul eliminării exceptării de la plata contribuţiilor sociale obligatorii şi includerea în baza de calcul a acestora a valorii nominale a tichetelor cadou acordate de către angajatori/plătitori, potrivit legii, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, în alte situaţii decât cele în care se acordă cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, în limita plafonului de 150 lei pe eveniment pe persoană. Nepromovarea măsurii poate conduce la plata unor venituri salariale sub forma tichetelor cadou având în vedere regimul actual al exceptării acestora de la plata contribuţiilor sociale obligatorii”, se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.