Mai este invatamantul un loc al elitelor, asa cum era cu vreo doua decenii in urma, cand paseau in cariera educationala printre cei mai buni absolventi?
Se pare ca nu. Asta arata si rezultatele de la definitivatul din acest an, care tocmai s-a incheiat, iar rata promovabilitatii nu a atins 50 la suta. Chiar sindicatele din sistem lasa de inteles ca nu se mai indreapta spre cariera de profesor sau invatator cei mai buni absolventi, asa cum se intampla odata.
Federatia Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret” are explicatia pentru realitatea din invatamant, pentru faptul ca se imputineaza de la an la an dascalii bine pregatiti: subfinantarea.
„In conditiile in care nu acorzi salarii decente si beneficii pe masura, prin care sa atragi absolventii valorosi in sistemul de invatamant, nu ai cum sa ceri performanta”, se arata intr-un comunicat de presa al organizatiei sindicale mentionate.
Reprezentantii Federatia Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret” au tinut insa sa arate ca insa ca in ciuda lipsei de motivare celor care intra in sistem, sunt inca tineri valorosi care trec peste acest aspect si sunt dirijati de vocatie spre cariera de dascal.
„Trebuie sa recunoastem ca invatamantul nu mai este demult atractiv pentru absolventii bine pregatiti. Cu toate acestea, rezultatele de anul acesta de la examenul de definitivat vin sa arate ca inca mai sunt persoane care aleg sa intre in invatamant din vocatie si care iubesc aceasta meserie. In acelasi timp, trebuie sa tinem cont ca, in acest an, Ministerul Educatiei Nationale a decis ca nota minima de promovare a examenului sa fie 8 si nu 7”, se mai arata in comunicat.
Peste 3.100 de candidati, respectiv 47,83%, au promovat examenul de definitivat din acest an.