TINERII cer respectarea dreptului la învățământ de stat gratuit!

Reprezentanții elevilor, studenților și a tinerilor din România solicită o întrevedere de urgență cu Guvernul României referitoare la introducerea Programului „Investește în tine” – împrumuturi fără dobândă garantate de stat.

Consiliul Național al Elevilor (CNE), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Tinerilor din România (CTR), reprezentanții legitimi ai elevilor, studenților și tinerilor din România, solicită de urgență o întrevedere cu Guvernul României referitoare la introducerea Programului „Investește în tine” – împrumuturi fără dobândă garantate de stat. Ne exprimăm surprinderea și dezamăgirea deopotrivă că un astfel de program, cu un impact semnificativ asupra categoriilor mai sus menționate, poate să fie propus spre adoptare fără o amplă consultare prealabilă, prin Ordonanță de Urgență a Guvernului.

În cazul elevilor și studenților, adoptarea unui astfel de program, în circumstanțe încă necunoscute, poate conduce, cum s-a întâmplat în marea majoritate a statelor în care a fost adoptat un astfel de mecanism de cost sharing (împărțire a costurilor între stat și elevi/studenți sau familiile lor), la scăderea masivă a bugetului alocat de statul român pentru educație și la o creștere majoră a taxelor de școlarizare, în condițiile în care majoritatea cheltuielilor eligibile pentru a fi „decontate” prin intermediul „împrumutului” sunt cheltuieli pe care statul român ar trebui să le acopere conform Constituției României.

Spre exemplu, în perioada 1989-2009, contribuția statului olandez în finanțarea învățământului superior a scăzut cu 38%, în timp ce nivelul de creditare al studenților a crescut cu 105%. La 31 martie 2015, datoriile totale ale studenților din Anglia, unde există un sistem de cost sharing similar cu cel propus de guvern, au atins pragul de 64 miliarde lire sterline, în timp ce în Scoția (3,5 miliarde lire sterline), Țara Galilor (2,9 miliarde lire sterline) sau Irlanda de Nord (2,4 miliarde lire sterline), unde statul recunoaște valoare socială a învățământului gratuit acestea erau semnificativ mai mici.

Trebuie totuși să avem în considerare că acestea însumează 73,5 miliarde lire sterline, reprezentând doar 3,5% din Procentul Intern Brut (PIB) al Marii Britanii, procentul maxim de 8,8% din PIB fiind estimat să fie atins la începutul celei de-a cincea decade a secolului nostru. Prin comparație, această sumă reprezintă 51,73% din PIB-ul României din anul 2015.

În condițiile în care doar 23% dintre elevii care se înscriu în clasa I într-o generație ajung să devină studenți, cel puțin o treime dintre aceștia abandonând după primul an, întrebarea este dacă singura soluție a Guvernului României pentru a îmbunătăți situația este de a-i împrumuta pe cei care se confruntă cu aceste dificultăți?

De asemenea, trebuie făcut referire și la declarațiile ministrului finanțelor publice din martie 2018, conform cărora „70% din populație nu a avut experiența datoriilor” respectiv „aproape 90% din populație are un nivel redus de înțelegere a problematicilor legate de bani sau întâmpină dificultăți în a utiliza concepte financiare”.

Este o campanie masivă de împrumuturi în folosul populației, în aceste condiții? Practic, statul încurajează băncile să dea împrumuturi nesigure, oferindu-le garanția că va plăti eventualele datorii, dar, după acest pas, statul se va îndrepta împotriva celor care au făcut împrumuturi pentru a recupera banii pe care i-a dat băncilor. Astfel, tinerii se pot trezi mai ușor în situația de a fi executați silit, în imposibilitatea de a lua credite mai târziu, când, de exemplu, vor dori să își cumpere o locuință, sau, în cazul în care nu reușesc să completeze programul de studii pentru care s-au împrumutat, și datori și fără calificarea vizată.

„Reiterăm solicitarea noastră pentru o întâlnire de urgență cu Guvernul României în vederea unei discuții mai ample a acestei propuneri. Fără a omite eventualele posibile aspecte pozitive, ne exprimăm indignarea că există o lipsă de comunicare și transparență nedemnă pentru un guvern membru în Uniunea Europeană, mai ales în contextul în care CNE, ANOSR și CTR au solicitat o întâlnire cu primul ministru de mai multe ori în ultima perioadă, fără a primi vreun răspuns în acest sens.

Un proiect cu atât de multe ramificații și implicații, în special de natură financiară, ar trebui să fie amplu dezbătut în spațiul public și să aibă o puternică componentă de consultare a actorilor relevanți. Într-o țară în care educația financiară nu se predă unitar, în care nu există o formare prealabilă a tinerilor în ceea ce privește gestionarea banilor și în care sistemul de învățământ are lipsuri majore, trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva reorientarea către alte mijloace de sprijin este mai oportună”, a spus Ioana Băltărețu, președinte CNE.

„ANOSR nu consideră oportună implementarea unui sistem de acordare a unor credite în vederea susținerii cheltuielilor legate de accesul, studiul și întreținerea studenților, în condițiile în care acesta nu este supus dezbaterii într-un mod corespunzător. În ciuda unor avantaje pe termen scurt, acest sistem ar destabiliza, din punct de vedere economic, un număr important de studenți/absolvenți. Modul în care se încearcă adoptarea acestui program național ridică semne de întrebare serioase. Dacă termenul de implementare conform Programului de guvernare este 1 ianuarie 2019, de unde toată această grabă? Apreciem facilitățile acordate studenților în ultima perioadă, însă sustenabilitatea acestora este afectată prin posibila adoptare a acestor măsuri”, a spus și Marius Deaconu, președinte ANOSR.

„Probabil că Guvernul vrea să intre bani în economie fără să crească datoria externă și atunci s-a gândit că în loc să se împrumute mai mult statul ar fi mai bine să se împrumute brusc sute de mii sau milioane de cetățeni, în special tineri și, dacă se poate, care nu înțeleg prea bine în ce se bagă, făcând un credit. Evident, un acces mai ușor la împrumuturi pentru unele dintre categoriile de cheltuieli propuse poate să fie benefică, însă nu trebuie să fie încurajată o îndatorare a tinerilor pe scară largă și în niciun caz nu trebuie să ajungem în situația în care statul nu își asumă finanțarea corespunzătoare a educației. Guvernul este dator să evite heirupismul, să cheme părțile interesate la masa discuțiilor și să permită o dezbatere publică amplă înainte de a lua decizii cu impact atât de mare, astfel încât să fie identificate și evitate consecințele negative care pot să apară și să nu ne trezim peste 5 ani cu o mare problemă socială și financiară”, a spus Mihai Dragoș, președinte CTR.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) este federația națională studențească, non-guvernamentală și non-partizană care, de 18 ani, are ca scop principal reprezentarea intereselor comune ale studenților din România, apărarea și promovarea drepturilor și obligațiilor acestora, cât și stimularea participării lor la actul educațional și la viața socială, economică și culturală.

ANOSR reunește studenți din 18 centre universitare din întreaga țară, din 32 de universități, atingând un număr de 100 de organizații membre, care luptă împreună pentru menținerea în funcțiune a mecanismului mișcării studențești.

La nivel național, ANOSR este parte a Alianței pentru o Românie Curată și membră în Consiliul Tineretului din România. De asemenea, federația este reprezentantul legitim al studenților din România la nivel european, prin statutul de membru cu drepturi depline al Organizației Europene a Studenților (ESU – European Students’ Union), singura structură europeană care reprezintă studenții.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.