Prefectul Costica Macaleti, impreuna cu specialistii din aparatul propriu, a finalizat compensarea intre primarii a ajutoarelor destinate persoanelor defavorizate.
Toate cele peste 174.000 de pachete continand alimente au ajuns in judet, fiind preluate de primarii in vederea distribuirii.
Conform unei centralizari facute la nivelul Institutiei Prefectului 21 de primarii au si finalizat inmanarea pachetelor catre beneficiari, alte 20 constatand ca au nevoie de suplimentarea ajutoarelor pentru ca alimentele sa ajunga la toate persoanele de pe listele intocmite conform criteriilor legale.
„Pentru ca aproximativ 40 de primarii au primit pachete peste numarul de beneficiari, s-a putut face fara probleme compensarea intre unitatile administrativ-teritoriale care au un plus de ajutoare cu cele care nu au primit suficiente, urmand ca in perioada urmatoare sa se inmaneze si aceste pachete.”, a explicat prefectul Costica Macaleti.
Pachetele contin alimente precum faina, malai, paste fainoase, ulei, zahar, conserve din carne de porc si vita, conserve cu pateu de ficat, greutatea totala fiind de cca. 28 de kilograme.
Ajutoarele se acorda, prin intermediul Ministerului Fondurilor Europene, in cadrul Programului Operational Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, finantat din Fondul de Ajutor European pentru cele mai Defavorizate persoane (FEAD).
FEAD este un fond al solidaritatii europene. Principalul scop al acestui program este ruperea cercului vicios al saraciei, prin oferirea de sprijin nefinanciar unora dintre cei mai vulnerabili cetateni europeni. La nivelul UE, alocarea financiara aferenta FEAD pentru perioada 2014 – 2020 se ridica la 3,8 miliarde de euro
12 februarie 2015
cancelaria prefectului