TRAFICUL de PERSOANE –fenomen IN CRESTERE la Botosani

Traficul de persoane devine o problema care necesita noi masuri si metode din ce in ce mai personalizate de lucru. Specialisti din mai multe institutii ale statului s-au intalnit joi, 30 iulie, la Prefectura pentru a discuta despre noi modalitati de colaborare in vederea prevenirii traficului de persoane si pentru  protectia si asistenta botosanenilor ce ajung, indiferent de varsta, victime ale acestui flagel.

In cadrul sedintei de constituire a grupului judetean patronat de Centrul Regional impotriva Traficului de Persoane Suceava (CRTP), datele prezentate au fost in masura sa ingrijoreze autoritatile. 
 
Comisarul Corneliu Corduneanu, din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Botosani, a explicat ca in judet fenomenul este in crestere, victime cazand, in special, minorii. 
 
„Copiii sunt exploatati, este un trafic de minori pe plan local, mai ales. Traficantii s-au specializat: se poarta frumos cu victimele, le dau o parte din bani, iar copiii se feresc de politisti, nu dau declaratiii… E din ce in ce mai greu de lucrat in acest domeniu.”, a precizat comisarul din cadrul SCCO. 
 
De cealalta parte, in Penitenciarul Botosani isi ispasesc pedeapsa 32 de persoane condamnate pentru trafic de persoane. 
 
Provenind din N-E-ul tarii, acestia, asa cum a aratat comisarul Liviu Pilos, se considera la randul lor victime, aparandu-se in spatele declaratiilor de genul „asa-zisele victime stiau despre ce e vorba, au fost de acord cu ceea ce urmau sa faca.”
 
Grupul de lucru pentru realizarea cooperarii in domeniul prevenirii si combaterii traficului de persoane a stabilit o serie de proceduri de lucru, a convenit asupra centrului judetean de cazare a victimelor adulte si a primit asigurari de la Felicia Mihai, unul dintre specialistii Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului pentru solutionarea si pe viitor a eventualelor urgente in care sunt implicati minorii.
 
„Am dori sa putem contacta mai multe ONG-uri din Botosani specializate in domeniul asistentei si consilierii pshihologice pentru victimele traficului de persoane. Daca Institutia Prefectului ne-ar sprijini, cred ca s-ar putea rezolva si aceasta problema.”, a fost solicitarea subcomisarului Liliana Orza, coordonatorul CRTP Suceava.
 
Aceasta a primit asigurari din partea subprefectului Gelu Tiganuca, potrivit carora Prefectura se va implica in urmatoarea perioada in realizarea unei baze de date cu ONG-uri active. 
 
Reprezentantii acestora vor fi invitati la o intalnire menita sa asigure si aceasta veriga a protectiei persoanelor vulnerabile ce cad victime diverselor genuri de trafic de persoane.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.