Un nou ansamblu de locuințe pentru tinerii specialiști în sănătate

Resursele financiare sunt alocate din bugetul propriu al județului Botoșani şi vor fi folosite pentru întocmirea studiului de fezabilitate, a certificatelor de urbanism, a avizelor, acordurilor, precum și a altor studii necesare la faza SF.

Unul dintre atributele principale ale Consiliului Județean Botoșani îl constituie gestionarea, îmbunătățirea continuă și dezvoltarea sistemului sanitar botoșănean astfel încât acesta să asigure servicii sanitare de bună calitate, accesibile tuturor cetățenilor județului, iar toate acestea pot fi îndeplinite, printre altele, prin atragerea de forță de muncă specializată.

În acest sens, din dorința de a motiva tânăra generație de specialiști în sănătate să aleagă județul Botoșani pentru a profesa, președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a demarat procedurile pentru implementarea etapei a II-a a proiectului „Construcții de locuințe pentru tineri – specialiști în sănătate, destinate închirierii, conform Legii 152/1998, în strada Ștefan cel Mare, nr. 39, municipiul Botoșani”, proiect desfășurat prin Agenția Națională pentru Locuințe.

„Având în vedere că prima etapă a proiectului, prin care s-a construit primul bloc cu 20 de apartamente este aproape finalizată, consider că este oportun și absolut necesar să dăm startul pregătirilor și pentru cel de al doilea bloc, care va avea de asemenea 20 de apartamente. Alocăm toate sumele necesare pentru întocmirea documentațiilor tehnice pe baza cărora ANL va construi noul bloc și am convingerea că în final vom avea acel atu care va determina tinerii specialiști în sănătate să vină la Botoșani și să-și construiască aici o carieră. Sistemul de sănătate botoșănean are nevoie de ei, are nevoie de cunoștințele lor, de aceea trebuie să le oferim o motivație temeinică pentru a alege să vină în județul nostru”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Sumele alocate din bugetul propriu al județului sunt destinate întocmirii studiului de fezabilitate, a certificatelor de urbanism, a avizelor, acordurilor, precum și a altor studii necesare la faza SF și sunt cuprinse în conținutul proiectului privind rectificarea bugetului propriu județean ce se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean din data de 12 noiembrie.

Reamintim faptul că pentru etapa I a obiectivului „Construcții de locuințe pentru tineri – specialiști în sănătate, destinate închirierii, conform Legii 152/1998, în strada Ștefan cel Mare, nr. 39, municipiul Botoșani” Agenția Națională pentru Locuințe a executat lucrările de construcții-montaj, iar utilitățile, dotările tehnico-edilitare, apă-canal și sistematizarea verticală sunt realizate de către Consiliul Județean Botoșani.

La această dată, atât lucrările de execuție a blocului de locuințe, cât și lucrările de execuție a utilităților aferente sunt într-un stadiu avansat, recepția la terminarea lucrărilor fiind estimată pentru luna decembrie 2020.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.