AcasăSocialUn nou sistem de recrutare pentru intrarea în corpul funcționarilor publici

Un nou sistem de recrutare pentru intrarea în corpul funcționarilor publici

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a propus în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) o serie de măsuri pentru modernizarea administraţiei publice, printre care şi organizarea concursului naţional de intrare în corpul funcţionarilor publici.

Preşedintele Agenţiei, Liviu Mălureanu, arată că măsurile propuse de ANFP în cadrul PNRR ar reprezenta „cea mai curajoasă reformă a funcţiei publice din ultimii 30 de ani”.

„Organizarea Concursului Naţional de intrare în corpul funcţionarilor publici este una din propunerile de reforme care va fi implementată prin intermediul PNRR. Concursul, inspirat de modelul european de recrutare – metoda EPSO, va asigura derularea unui proces de recrutare transparent şi incluziv, bazat pe competenţe şi în strânsă legătură cu nevoile reale ale instituţiilor publice. Examenele vor înceta să mai fie un test de memorare şi reproducere a legii. Se vor testa abilităţile generale (psihometrice/ de raţionament, limbi străine, IT) şi se va realiza evaluarea competenţelor specifice necesare ocupării posturilor”, a scris Liviu Mălureanu pe Facebook.

Potrivit acestuia, vor înceta practicile prin care unii candidaţi aflau subiectele înainte de concurs, deoarece prin metoda EPSO, testele vor fi generate în mod aleatoriu, de o aplicaţie informatică.

Implementarea metodei ar urma să se facă etapizat, pe categorii de funcţionari publici. În anul 2022 vor fi recrutaţi prin concurs naţional primii funcţionari publici debutanţi.

„Introducerea cadrelor de competenţe şi evaluarea bazată pe performanţe, în corelare cu sistemul de salarizare, vin în completarea demersurilor pentru construirea unei administraţii publice moderne. Nu vom mai vedea fişe de post croite pentru anumiţi candidaţi. Juristul dintr-un minister trebuie să aibă aceleaşi competenţe cu juristul din oricare alt minister. De asemenea, ANFP va asigura dezvoltarea competenţelor digitale pentru un număr de 30.000 de persoane din administraţia publică”, a menţionat Liviu Mălureanu.

În ceea ce priveşte proiectele de investiţii, Agenţia va realiza prin PNRR:

– dezvoltarea şi extinderea platformei de gestiune a funcţionarilor publici (E-ANFP) pentru toate procesele aferente parcursului de carieră şi pentru interconectarea cu instituţiile colaboratoare;

– crearea şi operaţionalizarea SIMRU – sistem integrat de management al resurselor umane şi asigurarea interoperabilităţii sistemelor informatice.

Pe 14 mai, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, preciza că prin PNRR se doreşte implementarea unui sistem de recrutare pe model EPSO în ceea ce priveşte administraţia publică.

„Pe partea de administraţie publică aş menţiona un sistem de recrutare pe model EPSO, adică funcţionarii publici intră în corpul funcţionarilor publici printr-un examen, pe care sper să îl administrăm privat, adică Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici să dea unor firme de resurse umane operaţionalizarea acestui concurs. Intri în corpul funcţionarilor public i şi de acolo eşti distribuit la instituţiile care te cer. Exact cum se întâmplă la Comisia Europeană, acest model EPSO de examinare. Ne-am angajat ca în 2022 să fie pilot şi în 2023 să fie implementat la scară naţională pentru administraţie”, explica Cristian Ghinea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Most Popular

Recent Comments

Sorin Bozdon on Locuri de munca in Germania
Mai terminati odata! on 23 august 2013 – Vine Apocalipsa!
MUIE ROMANIA !!! on MODIFICARI la Codul Rutier
virginia manu on PILDA ZILEI: Te-am invatat
liviu cioroaba on SFORAITUL poate ucide!
virginia manu on PRINTESA DIANA, asasinata!
INSURATELU VIORICA on 48 de romani CAPTIVI in LIBIA
Zugravescu Mihaela B on Cautam colaboratori!
eleonora hreniuc on DOAR O VORBA: Parloaga din ograda
Ziarul Adevarul on BANCUL ZILEI: Acelasi material
Sebastian Butu on FENOMEN RAR in decembrie 2013!
Agentie Matrimoniala on BANCUL ZILEI: Agentia matrimoniala
Eutanasiati Maidanez on FAMILIA LUI IONUT, atacata de caini!
ionescu crenguta on COJILE DE BANANE fac minuni!
Anunturi Libertatea on SERBAN HUIDU revine in televiziune!
TRAIAN TANASA on Pacalelile de 1 APRILIE!
Mocanu Nicolae on A murit din cauza unui OU!
IACOB VIOREL on ANUNT DE ANGAJARE
motoc cristian on POLITISTII incep PROTESTE !
Mitrea Stefan on POLITISTII incep PROTESTE !
Doina Balasa on Dolarul a luat viteza
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
nicu stratulat on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
un alegator on Surpriza la BALUSENI!
un pnlist on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
psihanalistul on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
UN PRIETEN on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
CORURILE DE COPII on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
cursurigratisonline on Euro scade spre 4,55 lei