Vanatorii si pescarii botosaneni sunt in doliu, de vineri. Vasile Dabija, care a fost peste 20 de ani la carma Asociatiei Judetene a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi (AJVPS) din Botosani, a incetat din viata, rapus de o boala care il macina de mai multa vreme.
De altfel, aceasta problema de sanatate l-a determinat sa renunte la postul de de director, din luna martie. De atunci ocupa functia de director adjunct in cadrul AJVPS.
A fost unul dintre cei mai longevivi directori din Botosani. De profesie, inginer silvic, Dabija a ajuns director la AJVPS in 1993.
A incetat din viata la varsta de 57 de ani.
Marti va fi condus pe ultimul drum, trupul neinsufletit fiind depus la Biserica din Leorda.
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace !
Vasile Dabija a incetat din viata… L-au rapus probleme de sanatate mai vechi
De la suflet la suflet
OMUL ÎNTREGULUI
El nu concepea hotare, nici separare, nici înjum?t??iri, el a fost omul Întregului: nu s-a bucurat, nu a iubit, nu a suferit cu jum?tate de suflet, cu jum?tate de inim?. El a fost acel care a iubit via?a ?i lumea, ne-a iubit pe noi cu toat? fiin?a, cum a ?tiut doar el: Vasile Dabija, bunul nostru coleg ?i prieten, care din 1993 ?i pân? mai ieri s-a aflat la cârma Asocia?iei Jude?ene a Vân?torilor ?i Pescarilor Sportivi (AJVPS) din Boto?ani. Aproape c? nu s-a desf??urat nici un eveniment important, în cadrul Societ??ii Vân?torilor ?i Pescarilor din Moldova (SVPM), ca Vasile Dabija s? nu participe întru consolidarea ?i prosperarea rela?iilor fr??e?ti, între ortacii de pe ambele maluri ale Prutului. A participat ?i la lucr?rile Congresului SVPM, la diverse întruniri, festivaluri, cum ar fi „Ceaunul ?i gr?tarul”, la festivalul umorului vân?toresc, desf??urat parc? mai ieri (27.03.2015) la Cotiujenii Mari, ?old?ne?ti… Fiind ?i un admirabil publicist, eseist, poet, pictor talentat a colaborat fructuos cu revista noastr?, despre care scria în nr. 2 (56) 2015: „Citesc cu mult drag paginile revistei „Vân?torul ?i Pescarul Moldovei. Simt acelea?i emo?ii, pe care le tr?iesc citind revista de profil a împ?timi?ilor români din dreapta Prutului. În plus, – ceva ca un dor de o persoan? drag?, plecat? de demult în lume, care a scris, în sfâr?it, un mesaj de bine?e c?tre cei r?ma?i acas?…”
Pl?cut ?i drag prin simplitatea lui, blajin la suflet ?i luminat la gând, avea întotdeauna la îndemân? un cuvânt cald, o vorb? bun? ?i în?eleapt?. A?a l-am cunoscut. Purta cu el un vulcan de dragoste pentru frumos ?i tot atâta ne-mp?care cu cei certa?i cu legea. M?rturisesc: vestea c? bunul nostru prieten ?i coleg de breasl?, Vasile Dabija, (n. 25.04.1965) s-a stins (10.04.2015) ca o lumânare ce str?b?tea întunericul nedrept??ii, m-a cutremurat, m-a îndurerat ?i sufletul mi-a n?boit în lacrimi… Parc?-l aud cum î?i recit? versul, împ?rt??indu-?i dragostea de la suflet la suflet…
Gândurile mele-nfierbântate / Alearg? lin în sufletul, pe care / Îl ?ii închis, ca pe-un altar, / S? nu-l trezeasc? nimeni din visare. / Dar gândurile mele r?t?cesc / A?a cum briza cald? ?i u?oar? / Mângâie sfios ?i l?crimat / Vârful ierbii proaspete de prim?var?. / Ce suflet plin de lini?te str?bat! / O lini?te de grot? de cristal trandafirie, / Ce-mpr??tie lumina sângerie, / Precum un soare spre amurg / Care-?i trimite dragostea / Nelini?tit înspre p?mânt. / Un suflet v?lurat de-un cântec / Vibrând sfios ca strunele ascunse / În ode suspinate de iubire, / Un suflet infinit care nu ?tie: / Ori s? r?mân? prizonier în trup, /Ori s? alerge liber pe câmpie, / S? urce sus pe vârfuri din neant, / S? sufle peste stele c?z?toare, / ?i-n zorii fiec?rei dimine?i / S? se întoarc? iar la închisoare, / S?-nsufle?easc? delicatul trup, / Înc-amor?it de tihna nop?ii, / ?i s?-l aduc? lâng? geam / S? fie s?rutat de soare. / Acestea-s gândurile mele / Deja-mpletite cu-acest suflet, / O generoas?-nsufle?ire / Ce na?te din suspin ?i zâmbet / Un mugur firav de iubire… / Apoi e soare ?i lumin? / Pe strada din pustiu, acuma plin?… (Od? pentru când mi-e dor)
Mi-a fost drag ?i aproape. Un om deosebit, un poet de o rar? sensibilitate ?i de un lirism cuceritor, un publicist intransigent cu f?r?delegea, un eseist înzestrat de la Dumnezeu – el, vân?torul Vasile Dabija, „n-a înv??at a muri vreodat?”, asemeni marelui Eminescu, deopotriv? din p?r?ile Boto?anilor, ci, în?l?at la ceruri, cu drag îmi vorbe?te mie, î?i spune ?i ?ie:
Te rog s? taci un pic! / Auzi? / Sunt clopo?eii de argint din bolta lumii, / Ei sun? tot mai rar ?i tot mai rar se-aud, / S?-i ascult?m îmbr??i?a?i sub prunii / Din vârful dealului albastru / Ce pare a pluti absurd, / Cu noi pe apele-n?luci / De dulci speran?e ?i iluzii. / Când vom ajunge la un ??rm, de-o fi, / S? ne s?p?m în stânc? un bordei, / S-avem deasupra clopo?ei / ?i, dedesubt, covor de iarb? sfânt?. / S? iscodim în apele adânci, / P??ind, / Zburând din stânc?-n stânc?, / Iubirile ce se p?streaz? pentru-atunci, / Când dou? suflete însingurate / Ascult? clopo?eii de argint / Într-un bordei ascuns în coast?, / Tot mai departe, / Mai departe…
(A doua od? pentru când mi-e dor)
Cine dintre participan?ii festivalului umorului vân?toresc, desf??urat la Cotiujenii Mari, ?old?ne?ti, nu-?i aminte?te ?i azi cum Vasile Dabija, oaspetele nostru de la Boto?ani, recita din crea?ia sa? A? vrea ca ?i dumneavoastr?, dragi cititori, s? „gusta?i” din lucr?rile prezentate, la acel festival memorabil, de cel care a fost ?i r?mâne a fi Vasile Dabija.
Vine-un iepura? agale
A?teptam pe un r?zor,
Cum venea un iepura?
Parc? ?chiop de un picior,
Ce s?rise din ima?.
Cum venea ?otâng-?otâng
Lin prin iarba de mohor,
S? nu-l mai v?d suferind
Am decis s? îl omor.
Judecam „umanitar”,
Împ?cat cu con?tiin?a,
Cum c? focul meu de jar
O s?-i curme suferin?a.
Venea bietul alergând
Pe r?zor ?i brazda dreapt?
?i nici nu-i trecea prin gând
De ce moarte îl a?teapt?.
Mori cum e?ti, f?r? prieteni,
Dumnezeu ierte-mi p?catul!
Trag un foc spre botul neted,
Nu-l ating ?i trag un altul.
E r?nit s?rmanul sigur;
Încarc pu?ca-a doua oar?,
Poc-poc iute ?i-o asigur,
?i a?tept prada s? moar?.
Dar el fuge-n salturi scurte,
Se opre?te ?i se spal?,
M? prive?te, m? salut?,
Ca un fost coleg de ?coal?.
Dup? felul cum alearg?
Pare s?n?tos ?i bine,
El ce nu putea s? mearg?
Alearg? râzând de mine.
Rug? cretin?
Doamne! Doamne f? un loc
Unde prad? s? g?sim
Împu?cat? doar în bot;
F? a?a un magazin.
Ca s? fim ?i noi egali
Cu pescarii ce-n minciog
Pun doar pe?tii cei mai mari
Cump?ra?i din iarmaroc.
Am g?sit
Mint pescarii, vân?torii,
Ce poate s? fie asta:
S?-?i încânte-admiratorii,
Copila?ii ?i nevasta?
Nicidecum, sunt doar erori.
Vor ca s? îi ierte soa?a
Fiindc? vin pe trei c?r?ri
?i beau ap? diminea?a.
Ipocritul
Nu mai pot s? mai alerg
S? ucid atâta via??,
Dar la vân?toare merg,
?i-nc? dis-de-diminea??.
REMU?CARE
Un ?oldan de patru kile,
Împu?cat la Bucure?ti,
S-a târât pe dou? labe
Pân-aici, la ?old?ne?ti.
S? m? fac? de ocar?,
Ca pe-un vân?tor „de soi”…
Ia tu , frate, ?i-l doboar?
?i ne-om osp?ta în doi.
Înzestrat cu destul umor, întotdeauna binevoitor ?i s?ritor la nevoie, Vasile Dabija s-a prezentat lumii ?i nou? – un om dintr-o bucat?, un om al Întregului ?i al Întregirii. El, cu siguran??, va d?inui în amintirea noastr?, a Neamului, pentru care a ars, ca s? lumineze. Rodul d?ruirii sale, f?r? t?gad?, va s? vin? înc?.
Ionel C?PI??
23.04.2015