Home Social VEGETARIENII sunt mincinosi

VEGETARIENII sunt mincinosi

In urma unui sondaj, realizat pe 10.000 de oameni, s-a ajuns la concluzia ca vegetarienii se infrupta si ei, dar pe ascuns.

Rezultatele unui sondaj realizat de CNN, la care au participat 10.000 de americani, dintre care aproximativ 6% erau vegetarieni, au demonstrat ca majoritatea celor care sustin ca nu mananca niciun fel de carne, mint.

Autorii cercetarii au descoperit, in urma raspunsurilor individuale, prin care participantii erau rugati sa isi descrie obiceiurile alimentare, ca 60% dintre „vegetarieni” marturiseau ca mancasera carne in ultimele 24 de ore.

Pentru ca rezultatul sa fie relevant, iar autorii studiului sa nu fie acuzati ca si-au ales un esantion de populatie cu „mincinosi”, o cercetare similara a fost realizata, ulterior, si de catre Departamentul pentru Agricultura al Statelor Unite.

De aceasta data, sondajul a fost efectuat prin telefon, la intrebari raspunzand peste 13.000 de americani. Dintre ei, 3% s-au declarat vegetarieni. Acestia au fost urmariti si, dupa o saptamana, s-a demonstrat ca 66% dintre ei consumasera carne cu 24 de ore inainte de finalizarea observatiei.

Potrivit autorilor studiului, este posibil ca aceasta diferenta majora intre realitate si cele declarate sa fie cauzata de perceptia fiecaruia dintre subiecti referitoare la notiunea de „vegetarian”. Desi dictonarul sau orice motor de cautare il defineste pe vegetarian drept o persoana care nu consuma „niciun fel de carne”, multi spun ca sunt vegetarieni si daca mai strecoara in meniul zilnic niste peste.

Exit mobile version