Veste buna pentru peste un milion de varstnici. Pensia sociala minima garantata a fost majorata

Pensia sociala minima garantata este mai mare, incepand din aceasta luna. Aceasta isi schimba si denumirea. A devenit indemnizatie sociala pentru pensionari.

„Incepand cu 1 martie 2017, nivelul indemnizatiei sociale pentru pensionari, prevazuta de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobata prin Legea nr. 196/2009, cu modificarile ulterioare, este de 520 lei”, se spune la articolul 2, aliniatul 2 al OUG.

Actul normativ privind instituirea pensiei sociale minime garantate prevedea pentru anul 2009 o indemnizatie de 300 lei, incepand cu data de 1 aprilie și de 350 lei, incepand cu 1 octombrie 2009. Din 2010, nivelul pensiei sociale minime garantate se stabilește anual, prin legea bugetului de stat, si urmeaza sa fie majorat prin legile de rectificare a bugetului de stat, in raport cu evolutia indicatorilor macroeconomici si cu resursele financiare.

Potrivit datelor Ministerului Muncii, cuantumul acesteia a fost majorat cu 30%, iar de indemnizatia sociala pentru pensionari urmeaza sa beneficieze 1.022.168 de persoane.

In aceeasi OUG se precizeaza ca „incepand cu data de 1 iulie 2017, prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, valoarea punctului de pensie, stabilit potrivit art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2016, se majoreaza cu 9% si este de 1.000 lei”.

Beneficiaza de pensie sociala minima garantata pensionarii sistemului public de pensii cu domiciliul in Romania, indiferent de data inscrierii la pensie, daca nivelul cuantumului pensiei se situeaza sub nivelul pensiei sociale minime garantate. Din 01.02. 2017 nivelul pensiei sociale minim garantate este de 520 lei;

Pensia sociala minima garantata se determina ca diferenta intre nivelul tuturor drepturilor de pensie primite sau cuvenite intr-o luna si nivelul pensiei sociale.

Pensia sociala minima garantata nu este un drept de sine statator, acesta este un accesoriu al dreptului principal, respectiv dreptul de pensie din sistemul public, prin urmare pentru acordarea acesteia, nu este necesara cererea pensionarului.

Pensia sociala minima garantata va fi evidentiata pe cuponul de pensie.

In cazul pensionarilor care beneficiaza de pensie de urmas, pensia sociala minima garantata se acorda fiecarui urmas in parte.

Veniturile care sunt luate in calcul la aprecierea conditiilor pentru acordarea pensiei sociale minime garantate:

1. indemnizatiile cu caracter reparatoriu stabilite in baza unor legi cu caracter special( revolutionari, veterani de razboi, urmase de vetereani de razboi, detinuti politici si urmasii acestora, deportati, stramutati,etc.)
2. indemnizatiile acordate sotului supravietuitor;
3. pensiile stabilite in sisteme neintegrate sistemului public ( Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor, Casa de Asigurari a Avocatilor, Cultul……)

Precizam ca aceasta pensie se achita din bugetul de stat, si nu greveaza asupra bugetului asigurarilor sociale de stat.

Sintagma „pensie sociala minima garantata” se inlocuieşte cu sintagma „indemnizatie sociala pentru pensionari” conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar;

Persoanele care beneficiaza, prin cumul, atat de unul sau mai multe drepturi de pensie din sistemul public, cat si de pensie din sisteme neintegrate acestuia, precum si de drepturi stabilite si platite de sistemul public de pensii in baza unor legi speciale, la acordarea indemnizatiei sociale pentru pensionari se are in vedere nivelul cuantumurilor insumate ale tuturor veniturilor.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.