Proiectul de organizare si functionare a directiilor de sanatate publica a fost lansat spre dezbatere.
Ministerul Sanatatii (MS) si directiile de sanatate publica vor disponibiliza, in total, 164 de salariati, fiind astfel reduse un numar similar de posturi, urmare a OUG nr. 77/2013, reiese dintr-un proiect de act normativ lansat luni in dezbatere publica.
MS a pus in dezbatere publica proiectul de HG de modificare si completare a HG nr. 144/2010 privind organizarea si functionarea institutiei.
In nota de fundamentare se explica faptul ca, urmare a intrarii in vigoare a OUG nr. 77 pentru stabilirea unor masuri privind asigurarea functionalitatii administratiei publice locale, a numarului de posturi si reducerea cheltuielilor la institutiile si autoritatile publice din subordinea, sub autoritatea sau in coordonarea Guvernului ori a ministerelor, apare necesitatea modificarii structurilor din cadrul Ministerului Sanatatii.
Ca urmare a desfiintarii posturile vacante din cadrul MS si institutiile publice aflate in subordinea sau in coordonarea ministerului, indiferent de modul de finantare, structura organizatorica sufera modificari, respectiv modificarea organigramei si a numarului de personal din institutiile publice aflate in subordinea sau in coordonarea ministerului, indiferent de modul de finantare. Fac exceptie de la desfiintarea posturilor vacante posturile vacante din unitatile sanitare, se precizeaza in nota de fundamentare a proiectului.
„Ministerul Sanatatii se reorganizeaza si se restructureaza la nivelul directiilor de sanatate publica prin modificarea structurii si a numarului de personal”, se arata in proiectul de HG, initiatorul precizand, in nota de fundamentare, ca vor fi reduse 164 de posturi, respectiv vor fi disponibilizati 164 de salariati.
MS arata ca prin OUG 77 se reduce numarul total al posturilor ocupate cu un procent de 4% din minister si directiile de sanatate publica.
„Procentul de 4% se aplica la un numar de 3.865 posturi ocupate de la directiile de sanatate publica si 238 de posturi ocupate de la Ministerul Sanatatii, deci un total de 4.103 posturi. Astfel, vor fi reduse 164 de posturi, respectiv vor fi disponibilizati 164 de salariati”, se precizeaza in nota de fundamentare a proiectului.
Va rezulta o economie de 356.864 lei, care „va fi folosita la asigurarea fondurilor necesare pentru programele de sanatate”, se mai arata in document.
Proiectul de HG este in dezbatere publica pana la 22 august.