Doi buni prieteni avocati, pasionati de schi si de munte, sunt surprinsi de o mare furtuna de zapada, urmata de o avalansa.
Cu chiu cu vai se tarasc prin zapada si cand pierdusera orice speranta ajung in fata unui mic castel, cocotat in varful muntelui.
Fericiti bat la poarta. Apare stapana castelului, o blonda superba.
– Ce vreti?
– Gazduire peste noapte, raspund ei.
– Stiti nu se poate. Sotul meu a murit de doua saptamani si nu se poate ca eu, femeie singura, sa primesc in toiul noptii doi barbati singuri.
– Dar doamna, ne condamnati la moarte, zic ei. Suntem la 50 km de cea mai apropiata asezare, afara este si furtuna. Va rugam.
– Ok, zice blonda. Dar, dormiti in garaj.
– Va multumim. Ne-ati salvat viata. Maine la prima ora plecam fara sa va mai deranjam.
Zis si facut. Cei doi se culca in garaj. In timpul noptii, unul din ei se ridica si zice ca trebuie sa mearga sa se usureze.
A doua zi cei doi prieteni pleaca de dimineata fara sa mai deranjeze pe stapana casei.
La noua luni dupa incident, la biroul de avocatura al celor doi soseste un curier care inmaneaza o scrisoare unuia dintre ei. Acesta citeste scrisoarea si intra in biroul celuilalt in mare viteza.
– Mai, acum noua luni cand am innoptat la castelul blondei, tu ai iesit noaptea sa te duci la buda. Ma, nu cumva ai intrat in casa la gazda?
– Ba da.
– Si nu cumva ati facut…?
– Ba da… Na… Ce vrei, ea tanara vaduva, ai vazut si tu cum arata, om sunt si eu.
– Aaa… Si nu cumva te-ai recomandat cu numele meu?
– Ba da. Na. Ce sa fac? Stii ca eu sunt insurat, tu esti burlac… era mai simplu asa. De ce? Ce s-a intamplat?
– Nimic… nimic…
– Zii, omule, nu ma mai fierbe, am dat de necaz, nu?!
– Nu, boule… Sa-mi fie de bine… Cucoana a murit luna trecuta dupa un accident si pentru o noapte pasionala m-a trecut in testament ca unic mostenitor al averii ei.
