Un jandarm care se antrena la o sala de fitness din municipiul Dorohoi in dupa-amiaza zilei de marti, 02 februarie a.c., a intervenit pentru prinderea unui tanar pe care administratorul salii il observase in timp ce cauta prin hainele si bagajele clientilor, cu scopul evident de a sustrage bunuri personale apartinand acestora.
A fost solicitata telefonic prezenta unui echipaj de jandarmi si, pana la sosirea acestuia, omul legii l-a oprit pe tanarul de 17 ani la iesirea din vestiar, cerandu-i sa astepte cateva minute.
Echipajul de jandarmi a sosit in timp scurt, iar la controlul rucsacului pe care acesta il avea a fost gasit un ceas in valoare de aproximativ 600 de lei, care nu ii apartinea. De asemenea, jandarmii au mai gasit si o pereche de pantofi sport din piele, ascunsa in spatele centralei termice din vestiar.
Tanarului i-au fost intocmite actele de sesizare a organelor de urmarire penala sub aspectul savarsirii infractiunii de furt, iar bunurile sustrase de acesta au fost restituite proprietarilor.