Antrenorul emerit de lupte Mircea Covătaru a murit în incendiul de la Spitalul Județean Piatra Neamț

Federaţia Română de Lupte şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Neamţ au anunţat, duminică, decesul antrenorului emerit Mircea Covătaru, personalitate marcantă a luptelor greco-romane. DJST Neamţ a precizat că bărbatul este una dintre victimele incendiului de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ.

“Federaţia Română de Lupte anunţă cu regret dispariţia maestrului Mircea Covătaru, antrenor emerit al Clubului CS Ceahlăul Piatra Neamţ. O personalitate marcantă a luptelor greco-romane, maestrul a fost cel care a descoperit şi a şlefuit destinele numeroşilor luptătorii. FRL transmite sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor! Dumnezeu să-l odihnească în pace”, este anunţul de pe pagina de Facebook a FR Lupte.

Mircea Covătaru avea 74 de ani şi, potrivit djstneamt.ro, de numele său se leagă începuturile secţiei de lupte a Clubului Sportiv Ceahlăul Piatra Neamţ. În 1977, el a fost primul antrenor al secţiei care a scos în timp sportivi valoroşi. Mircea Covătaru a început luptele la Rădăuţi în 1963, iar un an mai târziu devenea campion naţional la tineret. A mai luptat pentru Farul Constanţa şi Dinamo Bucureşti, iar şapte ani a făcut parte din lotul României de seniori. Şi-a început cariera de antrenor tot la Rădăuţi, în 1972, iar din 1977 s-a ”legitimat” la CS Ceahlăul. A stat aici până în 1991, perioadă în care a coordonat activitatea unei secţii care a produs sportivi care s-au şi clasat pe podiumuri la importante întreceri internaţionale.

Mihai Cişmaş este un nume ”produs” de Mircea Covătaru şi care în 1981 a adus României şi clubului Ceahlăul medalia de bronz a europenelor de juniori. Mai târziu, acelaşi sportiv, dar fiind legitimat la alt club, a reuşit să-şi treacă în palmares şi medalii la seniori, una de argint la europene, dar şi una de argint şi una de bronz la mondiale, ocupând şi un loc 5 la Olimpiada din 1984.

Covătaru a fost antrenor la loturile naţionale din perioada 1980-1988, iar în intervalul 2016-2019 a antrenat la CS Ceahlăul.

Zece pacienţi au murit în urma unui incendiu care a izbucnit sâmbătă la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. Alte şapte persoane, inclusiv medicul Ioan Cătălin Denciu, care a încercat să salveze bolnavii, au fost rănite.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.