CFR Cluj a remizat cu FC Botoşani, 1-1, în direct la Look Sport+ şi PrimaPlay.ro, rezultat care le permite celor de la FCSB să vină la opt puncte de lider! Deac a deschis scorul din penalty, apoi fundaşul Dawa a egalat pe final, în minutu 81, înainte ca gazdele să ceară mai multe lovituri de la 11 metri.
Au fost primele puncte pierdute de Dan Petrescu pe teren propriu în acest sezon, după 11 victorii în primele 11 meciuri.
Cea mai bună echipă a campionatului pe teren străin a început temător excursia din Gruia, iar Billel Omrani putea deschide scorul încă din minutul zece, când Bordeianu l-a lansat excelent, dar Pap a ieşit la timp şi i-a blocat execuţia cu piciorul stâng, din apropiere. A urmat, în minutul 24, o execuţie frumoasă de la distanţă a lui Petrila, respinsă de acelaşi Pap, apoi acelaşi goalkeeper moldovean (25) a fost nevoit să-l blocheze din nou pe Omrani. Fără vreun orizont ofensiv, FC Botoşani a mai scăpat o dată în minutul 35, la un şut al lui Petrila blocat cu mâna de Edjouma, dar în prelungirile primei reprize nu a mai găsit ieşirea din cleştele clujean: Şeroni a pus mâna pe minge în careu la şutul lui Omrani, Deac a transformat penalty-ul şi i-a oferit lui Dan Petrescu zona de confort aşteptată de fostul fundaş dreapta.
După pauză, CFR-ul s-a închis perfect, a mai cerut un penalty în minutul 49, la un duel între Debeljuh şi Ţigănaşu, apoi a ratat, prin Petrila (58), şansa de a face 2-0. Edjouma l-a testat pe Bălgrădean în minutul 64, apoi Croitoru a mutat cu Mihai Roman I şi Fili pentru Mihai Roman II şi Papa, dar fără vreun efect vizibil asupra jocului ofensiv al moldovenilor. Oaspeţii au pus presiune atât cât au putut, iar defensiva CFR-ului a cedat în minutul 81, când fundaşul central Dawa a trimis în poartă o centrare şutată a lui Edjouma!
Imediat, CFR a revenit în atac, iar Debeljuh a cerut de două ori penalty pe final de meci, în timp ce rezerva Păun a ratat de puţin colţul scurt, de la marginea careului de 16 metri. A mai urmat o cădere în careu a lui Debeljuh, de această dată soldată cu un galben pentru simulare, şi o ocazie a lui Păun, dar CFR nu a putut să treacă de echipa din Botoşani: 1-1 pentru oaspeţi, dar şi pentru FCSB!
CFR Cluj: Bălgrădean – Cr. Manea (Chipciu 90), Graovac, Burcă, Fl. Ştefan – Deac, Boateng, Bordeianu (Păun 81) – Omrani (Costache 85), Debeljuh, Petrila
Rezerve: Hindrich, Cestor, Bouhenna, Neguţ, Birligea, Sacko
FC Botoşani: Pap – Braun, Dawa, Şeroni, Ţigănaşu – Florescu (Mailat 46), Edjouma, Papa (Fili 76) – M. Roman II (M. Roman I), D. Croitoru, Lupeta (Jaja 46)
Rezerve: M. Contra, Patache, Dragu, Dican, Neciu
Sursa: Look Sport