El a explicat cum va gestiona situaţiile conflictuale, a răspuns întrebărilor legate de influenţa politică şi clauza „anti-Stoichiţă”.
Noul selecţioner al României, Edward Iordănescu, a declarat în conferinţa de presă în care a fost prezentat, că se simte pregătit să antreneze echipa naţională.
„Contează pentru mine că am simţit încredere în munca pe care putem să o facem împreună, în toate discuţiile pe care le-am purtat. Îi mulţumesc lui Mirel Rădoi şi staff-ului său că au lăsat lucruri bune şi foarte bune. Mă încearcă un sentiment profund de bucurie, de mândrie, de entuziasm şi, cu siguranţă, atunci când reprezinţi românii şi România înseamnă şi o responsabilitate foarte mare, pentru care sunt pregătit.
Vin cu încredere, am încredere foarte mare că putem împreună cu băieţii, cu conducerea federaţiei, cu sprijinul suporterilor să construim o echipă care să ne facă mândri din nou, să strălucească din nou şi să producem performanţă, aşa cum toată lumea aşteaptă. Pentru mine, echipa naţională înseamnă tot ceea ce un antrenor îşi poate dori, mai ales că vine şi din familie şi continui din punctul meu de vedere o muncă începută cu foarte mulţi ani în urmă.
Vin cu toată deschiderea şi mă simt bucuros şi onorat. Nu ştiu dacă este sau nu o concidenţă (n.r. – că preia naţionala la vârsta de 43 de ani, la fel ca tatăl său), cred şi în destin până la un următor punct, cred în Dumnezeu şi în muncă. Sunt mândru de realizările tatălui meu, m-am inspirat de-a lungul timpului din ele şi le-am văzut şi ca o provocare pentru mine”, a spus noul selecționer Edi Iordănescu.
El a explicat de ce a acceptat postul, deși inițial afirmase că nu ar face-o ştiind că este a cincea variantă.
„Eu am spus că orice antrenor îşi doreşte ca atunci când este apelat să fie prima variantă. Cel puţin la echipele de club unde am activat, din ce ştiu eu, am fost tot timpul prima variantă. În ceea ce înseamnă echipa naţională, eu cred că am demonstrat faptul că atunci când e vorba de fotbalul românesc am capacitatea să pun în plan secund orice fel de orgoliu, de ambiţie personală, am lăsat totul în plan secund, latura financiară aproape că nu a contat, deşi este importantă pentru orice antrenor, şi concentrarea mea a fost totală pe discuţiile cu domnul preşedinte, cu domnul Stoichiţă.
La fel, am capacitatea să-mi înţeleg statutul şi consider că sunt antrenor români care au foarte mulţi ani înaintea mea de antrenorat cu multe performanţe. Când vine vorba despre valul tânăr, despre generaţia tânără, sunt unul dintre reprezentanţii ei, cred că până în acest moment am parcurs etape normale, fireşti, am luat-o de la Liga a III-a, Liga a II-a, Liga I, am avut şi o experienţă în străinătate şi toate lucrurile astea au participat la dezvoltarea mea personală şi m-au adus în acest moment, pentru care mă simt extrem de pregătit”, a adăugat Iordănescu jr.
Noul selecționer a vorbit și despre problemele pe care le va avea de gestionat. El a atins și subiectul Ianis Hagi și a vorbit despre accidentarea jucătorului lui Randers.
„Sunt la curent cu această veste, una proastă atât pentru el, cât şi pentru noi toţi, îmi doresc să vorbesc cu el în cel mai scurt timp, este o pierdere importantă pentru că este un jucător cu foarte mult potenţial care a început să devină o certitudine pentru echipa naţională, a început să demonstreze lucruri, traversa o perioadă foarte bună în ceea ce înseamnă prezenţa lui în tricoul echipei naţionale şi ne va afecta”, a mai spus Edi Iordănescu.
Edi Iordănescu a arătat că are și simțul umorului, când a fost întrebat de zvonurile că ar fi fost numit politic.
„Am fost susţinut de americani! De când sunt activ în fotbal, şi cred că sunt mai bine de 12 ani, am fost implicat în mai multe proiecte, am antrenat în mod constant. Cred că în aceşti 12 ani puterea politică s-a schimbat de vreo 20 de ori. Nu cred că cineva a făcut o pasiune pentru mine, nu cred că toată lumea s-a preocupat să mă susţină pe mine din punctul ăsta de vedere, consider că cine spune asta îmi aduce un afront important în ceea ce înseamnă munca mea, sacrificile pe care le-am făcut şi lucrurile pe care le-am demonstrat. Toate echipele pe care le-am preluat au mers în sus, chiar dacă au fost cazuri în care un proiect nu l-am dus la capăt, niciodată nu s-a întâmplat să preiau o echipă şi să o las mai jos de unde am preluat-o.
Aşadar, cine susţine acest lucru este lipsit de o logică elementară sau este doar rău intenţionat. În fotbal nu poţi să păcăleşti. Produci performanţă, îţi îndeplineşti obiectivele sau nu. Dacă politicul s-ar fi implicat, înseamnă că politicul în România funcţionează şi face şi lucruri bune”, a punctat Edi Iordănescu.
Fostul antrenor de la CFR Cluj și FCSB spune că nu a cerut o clauză anti-Stoichiţă, prin care directorul tehnic al FRF să nu se implice la echipă.
„Nu numai că nu am solicitat aşa ceva, în discuţiile particulare cu domnul Stoichiţă i-am solicitat să fie cât mai aproape de mine, de echipa naţională şi de jucătorii echipei naţionale, pentru că experienţa dânsului nu pot fi decât în sprijinul funcţionalităţii activităţii şi ne pot da o şansă în plus.
Staff-ul este în lucru, mai sunt lucruri pe care trebuie să le clarific, să le pun la punct. E posibil ca o parte dintre cei care au format staff-ul lui Mirel Rădoi să continue, pentru că îmi doresc şi continuitate, dar veţi vedea şi feţe noi. Mi-aş dori un staff extrem de competent care să mă ajute în ceea ce înseamnă munca şi deciziile pe care le voi lua”, a mai spus Edi Iordănescu.
Edwrad Iordănescu, 43 de ani, a fost numit, marţi, în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, pentru următoarele două campanii, Liga Naţiunilor şi preliminariile Campionatului European din 2024.
În carieră, Iordănescu a mai antrenat echipele Fortuna Brazi, ASA Târgu Mureş, Pandurii Târgu Jiu, ŢSKA Sofia, Astra Giurgiu, CFR Cluj, Gaz Metan Mediaş şi FCSB.
El a cucerit titul în Liga I în sezonul 2020/2021, cu CFR Cluj.
Iordănescu îl înlocuieşte pe Mirel Rădoi, al cărui contract cu FRF a expirat la 30 noiembrie 2021.
Noul selecţioner va fi pe bancă la primele meciuri oficiale în iunie, când sunt programate întâlniri din Grupa 3 a Diviziei B a Ligii Naţiunilor, din care mai fac parte Finlanda, Muntenegru şi Bosnia-Herţegovina. Primul meci va fi la 4 iunie, în deplasare, cu Muntenegru.
Până atunci, naţionala are două amicale în martie. La 25 martie, pe Stadionul Steaua, tricolorii vor întâlni naţionala Greciei. Patru zile mai târziu, la 29 martie, România va juca în deplasare cu Israel.
Răzvan Burleanu explică de ce nu a ajuns la acord cu Boloni
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat într-o conferinţă de presă, că negocierile cu antrenorul Ladislau Boloni pentru preluarea echipei naţionale nu s-au finalizat deoarece părţile nu au ajuns la un numitor comun în ceea ce priveşte introducerea unui obiectiv intermendiar, stabilitatea staff-ului tehnic şi clauza de reziliere.
„A fost o ofertă reală din partea FRF, au fost mai multe discuţii, mai multe întâlniri faţă în faţă, inclusiv intervenţii ale avocaţilor noştri şi ai domnului Boloni. Domnul Boloni şi-a dorit să preia mandatul de selecţioner, menţionez că nu au fost elemente de natură financiară care să fi condus la imposibilitatea unui acord.
Au fost în schimb elemente care nu au ajuns la un consens între noi şi dumnealui. Aceste elemente ar fi trei: introducerea unui obiectiv intermendiar, stabilitatea staff-ului tehnic şi clauza de reziliere. Când ne referim la un obiectiv intermediar, înţelegem importanţa Ligii Naţiunilor.
Prin Liga Naţiunilor putem să avem această oportunitatea de a ajunge în primele 16 naţiuni ale fotbalului european, câştigând această grupă şi putem avea oportunitatea de a ajunge la barajul pentru Euro. Când ne referim la stabilitatea staff-ului tehnic, ceea ce ne-am dorit, a fost ca, în cazul în care vom avea performanţă, fie după Liga Naţiunilor, fie după Euro, să putem să continuăm cu acelaşi staff tehnic”, a spus președintele FRF Radu Burleanu.
El a explicat de ce a ținut neapărat să existe și o clauză de reziliere.
„Cât priveşte clauza de reziliere, am vrut să nu mai repetăm greşeala federaţiei din primul său mandat (n.r. – cand a părăsit brusc echipa naţională). Acelaşi contract a fost pus la dispoziţia tuturor antrenorilor cu care s-a discutat”, a declarat Radu Burleanu, care a precizat că noul selecţioner Edward Iordănescu are o clauză de reziliere a contractului „în oglindă” (valabilă atât pentru antrenor, cât şi pentru FRF).
Vorbind despre Liga I, şeful FRF a negat faptul că principala competiţie internă îşi va schimba formatul, de la 16 la 18 echipe, aşa cum a anunţat fostul selecţioner Mirel Rădoi.
„În primul rând nu mai suntem într-o situaţie de criză, astăzi, care să ne permită intervenţia în ceea ce priveşte modificarea sistemului competiţional, atunci când competiţia se află în derulare. Prin urmare, nicio modificare de sistem competiţional nu va avea loc în ceea ce priveşte acest sezon competiţional.
În al doilea rând, singura analiză pe care o avem în momentul de faţă, şi lucrăm cu cea mai renumită firmă de consultanţă la nivel european, Hypercube, este cea legată de formatul competiţional pentru Cupa României, într-adevăr, din această vară. Alte discuţii nu avem în momentul de faţă pe formatele competiţionale”, a precizat Radu Burleanu.
Până la numirea lui Edwrad Iordănescu în funcţia de selecţioner, FRF a negociat fără rezultat cu antrenorii Gheorghe Hagi, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu şi Ladislau Boloni.
Sursa: LookSport