Farul Constanța a câştigat procesul la TAS

Clubul de fotbal Farul Constanţa va putea primi dreptul de participare în cupele europene începând cu sezonul 2023-2024.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat pe site-ul său oficial, că TAS a anulat decizia Club Financial Control Body (CFCB) din cadrul UEFA, prin care grupării patronate de Gheorghe Hagi i se interzisese participarea în cupele europene, în cazul calificării, ca urmare a schimbării denumirii din „FC Viitorul” în „Farul Constanţa”.

„Tribunalul Arbitral al Sportului a emis în cursul zilei de luni, 6 februarie, decizia în cazul privind licenţa de participare în competiţiile europene a clubului Farul Constanţa, iar în urma analizei argumentelor clubului şi ale FRF a constatat validitatea acestora dispunând anularea deciziei CFCB. În ceea ce priveşte licenţa de participare a Farului Constanţa în competiţiile europene, UEFA o va reanaliza ţinând însă cont de prevederile deciziei TAS”, se menţionează pe site-ul FRF.

Federaţia Română de Fotbal a fost parte din dosar la TAS, susţinând cauza clubului Farul Constanţa împotriva UEFA.

Farul Constanţa a anunţat la rândul său succesul în procesul împotriva forului european.

„Aşa cum am transmis în mod oficial de acum câteva luni de zile, clubul nostru a continuat demersul juridic referitor la dreptul de participare în competiţiile europene. În cursul zilei de ieri am primit cu satisfacţie decizia Tribunalului Sportiv de la Lausanne (TAS) prin care se consfinţeşte că Farul Constanţa are dreptul de a solicita licenţa UEFA pentru participarea în competiţiile europene din acest an”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al clubului.

În mai 2022, clubul Farul nu a primit licenţa UEFA, iar Comisia pentru Controlul Financiar al Cluburilor a decis că nu poate juca în următoarele trei ediţii ale cupelor europene, în cazul calificării, ca urmare a schimbării denumirii din „FC Viitorul” în „Farul Constanţa”. Decizia a fost atacată ulterior la TAS de gruparea constănţeană.

La 21 iunie 2021, gruparea de fotbal de primă ligă FC Viitorul şi divizionara secundă Farul au fuzionat, echipa din primul eşalon preluând denumirea Farul Constanţa precum şi sigla noii entităţi. Ciprian Marica, proprietarul clubului Farul Constanţa din Liga a II-a, a devenit acţionar la noua entitate sportivă aflată acum în Liga I.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.