FC Botoșani a pierdut locul în play-off

În urma derby-ului Moldovei FC Botoșani a a părăsit zona locurilor de play-off în Liga I. Botoșănenii au pierdut în fața elevilor antrenați de Flavius Stoican cu scorul de 1-0 în favoarea gazdelor din Iași.

Așadar șansele de a termina în primele șase echipe ale campionatului sunt tot mai mici pentru FC Botoșani, care, din ultimele 15 puncte, a câștigat doar unul pe teren propriu cu Juventus București.

Prima repriză a fost lipsită de faze pe poartă iar terenul aproape impracticabil a pus mari probleme jucătorilor celor două echipe.

În schimb, în a doua repriză, în minutul 53, ieșenii au speculat faptul că Nicolae Mușat a jucat greșit pasul la offside, au adus ușor mingea în fața porții, de unde golgeterul Andrei Cristea a îndeplinit doar o simplă formalitate. Mihai Roman a avut șansa de a egala șapte minute mai târziu, însă mingea trimisă spectaculos de mijlocaș a fost scoasă cu un reflex de zile mari de portarul Rusu, intrat pe teren la pauză. În ultimul minut al timpului regulamentar, Platini putea duce scorul la 2-0 însă șutul acestuia a nimerit din 16 metri stâlpul din stânga porții lui Alberto Cobrea.

În acest moment, cu două etape înaintea finalului acestui sezon regulat, șansele FC Botoșani de a mai prinde play-off-ul s-au diminuat considerabil, trupa pregătită de Costel Enache fiind condamnată să câștige ultimele două meciuri, cu Viitorul Constanța, în deplasare, și cu Gaz Metan Mediaș, acasă.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.