Zece jandarmi botosaneni vor actiona in sprijinul Gruparii de Jandarmi Mobile Bacau pentru asigurarea ordinii si linistii publice la meciul de fotbal dintre echipele F.C.Botosani si A.C.S.Poli Timisoara, care se va disputa pe Stadionul municipal Botosani in ziua de luni, 31 octombrie a.c., incepand cu ora 20.30.
Jandarmii botosaneni au ca misiune monitorizarea si supravegherea traseului de deplasare al echipei oaspete si vor actiona pentru prevenirea producerii unor fapte antisociale pe strazile adiacente.
Monitorul de securitate, ofiterul de informare si ofiterul de legatura in punctul de comanda fac parte tot din Inspectoratul de Jandarmi Judetean Botosani, indeplinind atributiile prevazute de legea nr.4/2008 privind prevenirea si combaterea violentei la manifestarile si competitiile sportive.
Circulatia rutiera va fi dirijata de politistii din cadrul Biroului de Politie Rutiera, care vor lua masurile necesare pentru fluidizarea traficului in zona stadionului.
Ordinea publica in zona apropiata locului de desfasurare a meciului va fi asigurata de jandarmii bacauani, care vor supraveghea intrarea spectatorilor pe stadion si vor efectua controlul corporal pentru a nu permite intrarea cu obiecte contondente.
Recomandam spectatorilor sa se prezinte din timp la stadion, inca de la deschiderea portilor de acces, pentru a fi evitata aglomeratia la intrarile in arena sportiva si pentru ca participantii sa aiba timpul necesar pentru a ocupa locurile pe scaune inainte de inceperea partidei.
Pentru a nu ingreuna traficul rutier in zona, este de preferat ca autoturismele sa nu fie parcate in imediata apropiere a stadionului, iar oprirea acestora, chiar si pentru perioade scurte de timp, sa nu aiba loc in zona portilor de acces.