Medalii aduse României de doi sportivi botoșăneni la Jocurile Olimpice de la Tokyo

România a obținut încă două medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Echipajul de dublu vâsle feminin, format din Ancuța Bodnar și botoșăneanca Simona Radiș, a câștigat medalia de aur, în timp ce echipajul de patru rame masculin, format din Mihăiță Vasile Ţigănescu, botoșăneanul Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu și Cosmin Pascari, a obținut argintul.

Simona Radiș și Ancuța Bodnar au reușit o cursă extraordinară și au câștigat aurul olimpic cu mai mult de două secunde diferență față de locul 2.

Noua Zeelandă a trecut linia de sosire după echipajul nostru de dublu vâsle, iar Olanda a terminat pe locul 3. Fetele noastre au terminat cursa cu 6.41,03, ceea, ce reprezintă nou record olimpic. Precedenta performanță aparținea Marii Britanii (6:44.33) și fusese stabilită în 2012, la Londra.

Cele două românce se află la prima lor participare olimpică, sunt duble campioane europene în această probă (Poznan 2020 și Varese 2021).

După performanța extraordinară de la dublu vâsle feminin, băieții de la patru rame masculin au cucerit și ei o medalie, de data aceasta de argint.

Cosmin Pascari, Ştefan Berariu, Mugurel Vasile Semciuc au încheiat cursa cu un timp de 5 min 43 sec 13/100, iar echipajul Australiei a câștigat medalia de aur cu 5 min 42 sec 76/100. Pe trei a terminat Italia, cu 5 min 43 sec 60/100.

Cei patru sportivi români sunt vicecampioni europeni în 2021 și vicecampioni mondiali în 2019.

Cursa a avut parte de un eveniment surprinzător pe ultima porțiune de 500 de metri, când barca Marii Britanii a pierdut culoarul și era să intre în barca italienilor.

România are acum, la actualele Jocuri Olimpice de la Tokyo, o medalie de aur și doua de argint. Una dintre medaliile de argint îi aparține Anei Maria Brânză, la sabie.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.