Naționala de fotbal a României merge la victorie în Lituania

Joi seară, la oră de Champions League, 21.45, tricolorii încearcă să obțină prima victorie din Liga Națiunilor.

Meciul din Lituania este o ocazie excelentă pentru Cosmin Contra și elevii săi de a obține cele 3 puncte puse în joc deoarece se pare că Lituania este cel mai slab adversar din grupă, pierzând ambele meciuri disputate până acum, 0-1 în față Serbiei pe propriul teren și 2-0 în deplasarea din Muntenegru.

După primele două runde, România ocupă poziția a 3-a în grupă, având doar două puncte, în timp ce Muntenegru și Serbia au reușit să acumuleze câte 4 puncte fiecare. În meciul de debut, tricolorii au avut o evoluție extrem de modestă, terminând la egalitate cu Muntenegru, scor 0-0, în ciuda faptului că au jucat pe propriul teren. A urmat apoi meciul din Serbia, în care România a arătat o altă față, reușind să scape neînvinsă în iadul de la Belgrad, contrar așteptărilor.

Lituania și România s-au întâlnit până acum de 8 ori, palmaresul fiind în favoarea tricolorilor, care au câștigat 7 din cele 8 partide, pierzând o singură data, 0-3 în preliminariile Campionatului Mondial 2010.

Efectuând o simplă căutare pe site-uri specializate în ponturi pariuri, cum ar fi Gnttips.ro, aflăm că România este favorită în meciul din Lituania, fiind creditată cu cotă 1.50 pentru o eventuală victorie, în timp ce gazdele de joi au o cotă uriașa pentru un posibil succes, 7.50. Chiar și egalul este destul de puțin probabil, cota 3.90 afișată îndreptățindu-ne să sperăm într-un nou succes al naționalei la Vilnius.

Din păcate pentru noi, fostul mijlocaș al lui FCSB, actualmente jucătorul echipei arabe Al-Shabab, Constantin Budescu va rata meciurile cu Lituania și Serbia (14 octombrie) fiind nevoit să stea departe de gazon timp de 3 săptămâni, din cauza unei accidentări la ligamentul colateral extern al genunchiului drept, așa cum aflăm de pe ziare.com.

Conform gsp.ro, din lotul României pentru meciurile cu Lituania și Serbia vor face parte următorii jucători:

Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes), Costel Pantilimon (Nottingham Forest), Florin Niță (Sparta Praga).

Fundași: Romario Benzar (FCSB), Cristian Manea (CFR Cluj), Cristian Săpunaru (Kayserispor), Alin Toșcă (PAOK Salonic), Gabriel Tamaș (Hapoel Haifa), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa), Nicușor Bancu (U Craiova).

Mijlocași: Răzvan Marin (Standard Liege), Tudor Băluță (FC Viitorul), Adrian Stoian (Crotone), Paul Anton (Krylia Sovetov), Alexandru Chipciu (Sparta Praga), Dorin Rotariu (AZ Alkmaar), Nicolae Stanciu (Sparta Praga), Constantin Budescu (Al-Shabab), Alexandru Maxim (Mainz), Alexandru Mitriță (U Craiova), Florin Tănase (FCSB).

Atacanți: Claudiu Keseru (Ludogoret), George Tucudean (CFR Cluj), Denis Drăgus (FC Viitorul).

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.