Petrolul – FC Botoșani 2-1. Ploieștenii sunt neînvinși de 7 meciuri în Superlingă. Rețeta succesului la Petrolul

Petrolul Ploieşti a învins pe FC Botoșani, duminică seară, pe teren propriu, într-un meci din etapa a noua a Superligii.

Nou-promovata Petrolul pare de neoprit în Superligă. După un start slab, cu două înfrângeri consecutive, „lupii” par acum de neoprit și au ajuns la șapte meciuri consecutive fără eșec.

În partida cu FC Botoșani, Irobiso a deschis scorul în minutul 22, iar ploieștenii au intrat în avantaj la cabine. După reluare, Grozav a dublat avantajul gazdelor în minutul 64, după o fază bizară, în care a marcar ca la rugby. Moldovenii au încercat să revină, însă golul tardiv înscris de Sno, în primul minut de prelungiri.

După nouă runde, Petrolul este a treia în clasament și are 17 puncte. FC Botoșani are 12 puncte și este a șaptea în Superligă.

Petrolul: Vâlceanu – Meijers, Tamaş, Huja – Borţa, Seto (Tucaliuc ’89), Dumitriu (Cebotaru ’82), Jair (Bratu ’89), Ţicu – Grozav (Manzala ’82), Irobiso (Măzărache ’72). Antrenor: Nicolae Constantin.

FC Botoşani: Pap – Sno, Dican, Boli, Dragu – Ivanov (Sylla ’75), Perianu (Tîrcoveanu ’70), Mussis (Shahaf ’75) – Mateus (Petkovski ’58), Camara (Roman ’58), Mailat. Antrenor: Mihai Teja.

Cartonaşe galbene: Seto ’27, Irobiso ’50, Meijers ‘97 / Mailat ’41, Sno ‘63

Arbitri: Marian Barbu – Stelian Slabu, Adrian Vornicu – Andrei Antonie

Arbitri VAR: Horia Gabriel Mladinovici, Imre-Laszlo Bucsi

Observator: Alexandru Deaconu

Vineri, CS Mioveni a învins în deplasare Sepsi, scor 1-0, şi Universitatea Cluj a terminat la egalitate cu FCU 1948, scor 1-1.

Sâmbătă, UTA Arad a remizat cu Chindia, scor 1-1, şi Rapid a învins în deplasare FC Voluntari, scor 1-0.

Meciurile FC Argeş – Hermannstadt şi Universitatea Craiova – Farul vor avea loc luni, iar confruntarea FCSB – CFR Cluj a fost amânată şi se va disputa la 15 decembrie.

VIDEO REZUMAT

Rețeta succesului la Petrolul

Petrolul a mai înregistrat o victorie, 2-1 cu FC Botoşani, în etapa a 9-a a SuperLigii României, într-o partidă care s-a văzut în direct pe Prima Sport 1. Ploieştenii au ajuns la un total de 17 puncte şi sunt pe locul 3.

Nae Constantin e încântat de parcursul echipei sale din ultima perioadă. Impresiile după jocul cu formaţia din Moldova, când a abordat şi problemele financiare ale clubului:

”A fost un joc echilibrat, o echipă pe care o ştiam. Am dat doar goluri, ne-am apărat bine, şi finalul a fost aşa cum ne place nouă la Ploieşti, să ne chinuim. Irobisso cred că a fost cel mai bun, omul meciului de astăzi. Ştiam ce poate, a venit un pic mai târziu şi de asta trebuia să avem răbdare cu el.

Astăzi ne-a răsplătit încrederea. Funcţionează fazele fixe pentru că le lucrăm la antrenament. Sunt partide care pot fi decise prin faze fixe. Tamaş a fost la fel ca în toate meciurile, impecabil. Îl ştiu de mic copil, l-am simţit că nu vrea să plece, a vrut doar să tragă un semnal de alarmă.

Se tot vorbeşte de problemele de la Petrolul, dar aşa e peste tot. La Botoşani sunt probleme mai mari decât la Ploieşti, nimeni nu zice nimic. Are trei goluri Grozav, aşteptăm mai mult de la el, fiindcă avem încredere şi ştim că poate.

Cred că i-am prins şi puţin obosiţi pe cei de la Botoşani, noi am avut o zi în plus de odihnă. Simt o bucurie imensă că mă întâlnesc cu Măldărăşanu. Lumea laudă rezultaele Petrolului, nu şi jocul. Asta e, încercăm să scoatem ce putem cu soluţiile pe care le avem la dispoziţie”, a spus Nae Constantin la final.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.