Pro Sport: Nasul a ucis Craiova

Stenograma halucinanta a sedintei Comitetului Executiv din 20 iulie anul trecut prezinta exact cum au decurs lucrurile in cazul excluderii Universitatii Craiova. Limbajul, sub cel folosit in cartierele marginase ale Bucurestiului, arata exact nivelul fotbalului nostru.

„Avem un pic de intarziere, dar terminam repede astazi”, au fost primele vorbe ale lui Mircea Sandu in sedinta din iulie, ziua in care seful FRF avea sa propuna excluderea Craiovei. Stenograma aparuta la sapte luni de la intrunirea Comitetului Executiv arata, printre altele, ca in cea mai importanta cladire din fotbalul nostru, una plina ochi de costume scumpe, limbajul nu difera de cel al golanilor de la colt de strada.

Nasul i-o trage lui Iancu…
In timpul intrunirii, chiar daca nu era un punct pe ordinea de zi, Mircea Sandu s-a oprit sa multumeasca oamenilor care au aparat FRF in procesul cu Timisoara, Bistrita si FC Bihor la TAS. A parut doar un prilej cautat pentru a-si spune punctul de vedere despre „infractorul Iancu” si de a le arata oamenilor din sala ca tot el ramane masculul Alfa din fotbalul nostru: „A zis ca ma reguleaza, l-am regulat, adica sunt mai tare in ceea ce ma priveste, si i-am tras-o si lui, ca persoana”, a punctat Sandu, care s-a grabit apoi sa-si exprime regretele pentru timisoreni: „Imi pare rau de FC Timisoara si de orasul Timisoara, de oamenii acolo imi pare rau. Dar acesta care si-a batut joc de noi si a vrut sa va pacaleasca cu tot felul de inginerii financiare…”. Si nu a fost decat inceputul!

Apoi „i-o trage” Craiovei!
Se revine la ordinea de zi. Adrian Stangaciu, juristul federal, informeaza situatia litigiului cu oltenii: „Aseara, clubul Universitatea Craiova a trimis o adresa catre Federatie, la fel de dura ca si cele precedente la adresa dumneavoastra, dar cu elemente de noutate”. „Informeaza-ne, Adriene, informeaza-ne!”, ii cere nerabdator Mircea Sandu. Apoi, alaturi de Stangaciu, care i-a comunicat ca o parte dintre procesele oltenilor cu FRF s-au stins, acesta incepe sa treaca in revista dosarele.

Sandu: Dosarul 1309 a fost retras?
Stangaciu: A fost anulat!
Sandu: 1119?
Sandu: Am fost citati pe 6 iunie.
Stangaciu: Da.
Sandu: Deci nu e retras?
Stangaciu: Acesta nu este retras.
Sandu: Bun! Nu ma intereseaza ce scrie, ci ce prevede statutul.

Sandu citeste apoi din scrisoarea trimisa de olteni catre FRF, in care oficialii Craiovei subliniaza ca nu au niciun litigiu cu forul care conduce fotbalul. „Dar acest Mititelu este ca si Iancu!”. «Faptul ca in acest dosar apare si Federatia Romana de Fotbal este o eroare care nu ne apartine, ci e a grefierului, fir-ar al draculului, ca a primit si inregistrat cererea de chemare in judecata si a efectuat actele». Altii sunt de vina intotdeauna!”, lectureaza cu voce tare „Nasul”, adaugand ironiile din final.

„Eu propun excluderea!”
Juristul a expus apoi variantele pe care membrii Comitetului Executiv le au pentru a pedepsi Craiova. E simplu: suspendare de maximum doi ani sau excludere. Sandu intervine cu o sugestie personala, pe care o transforma abil in unica varianta: „Dupa modul in care s-a comportat conducerea clubului respectiv, care n-a inteles – suntem la opt zile intarziere – sa-si retraga toate acuzatiile, propun sa se aplice articolul 18: «Comitetul Executiv adopta provizoriu masura de excludere a membrului afiliat in cauza». Intr-un proces ciudat si extrem de rapid, Craiova e terminata!”.

Sandu: Daca sunteti de acord cu aceasta propunere?
Sandu: Este cineva impotriva?
Se abtine cineva? (2 voturi – Marian Palarie si Marius Stan)
Sandu: Se aproba cu 10 voturi pentru si 2 abtineri excluderea provizorie pana la prima Adunare Generala!

Un mort o invie pe Juventus! Juventus Colentina!
Oamenii din sala trec nepasatori la urmatorul punct. Fara pareri de rau pentru olteni, fara regrete pentru moartea Stiintei. Asta pentru ca o alta moarte aduce un loc in Liga a II-a pentru o echipa de cartier din Bucuresti. „ACU Arad nu a obtinut licenta si nici Juventus Colentina, ca a introdus documentele tardiv datorita mortului (n.r. – Andrei Mutulescu, fost jucator in probe la Juventus, decedat in timpul unei partide amicale)”, e exprimarea, chiar daca gresita, a lui Adalbert Kassai.
Dragomir intervine si el, sentimental ca intotdeauna, in favoarea echipei lui Marian Rusen, membru in CEx: „Domnule presedinte! In prezent, Bucurestiul nu are nicio echipa in Liga a II-a. V-as ruga sa tineti cont ca e un mort in familia lor, acolo, stiu eu, un caz deosebit, si sa tinem cont ca aceasta echipa a promovat jucatori la echipa nationala in decursul anilor. Atat am vrut sa spun”. Scurt, sentimental si cu efect imediat. Juventus Colentina primeste locul dorit, chiar daca argumentele sunt aiuritoare: „Aradul are doua echipe!”.
Stenograma sedintei Comitetului Executiv din 20 iulie a fost facuta publica de catre Adrian Mititelu, omul care a extras-o din dosarul aflat la Curtea de Apel. Chiar daca a fost contestata de Dumitru Dragomir, aceasta este autentica, facand parte din seria de documente puse la dispozitia DNA de catre FRF.

„FRF functioneaza ilegal, de aceea ar trebui ca autoritatile sa le interzica lui Mircea Sandu si oamenilor lui sa mai intre in acel sediu. Ei sunt exact ca aurolacii aceia care ocupa niste cladiri in mod abuziv. Am vorbit si cu Doina Melinte, sefa ANS, sa ia masuri in privinta lor, sa-i de afara de la FRF”
Adrian Mititelu

„Nu am zis asta, sunt minciuni. Sunt prostii, lucruri puse in plus. Ma avantajeaza ce scrie in stenograme, dar nu e adevarat. Multe lucruri sunt glume de acolo. Stenogramele la noi nu se mai fac de multi ani asa, acum se fac audio-video”
Dumitru Dragomir, presedinte LPF

Explicatia FRF
Mircea Sandu a devenit expert in ligvistica de la aparitia stenogramelor. Intr-un comunicat de presa cu titlul „REGULA(MENT)AT, presedintele FRF a dat lamuriri pe site-ul oficial al forului pe care il conduce: „Acel «regulat» care a iesit in evidenta venea ca raspuns la declaratiile domnului Iancu (Mircea Sandu e un infractor si o sa-l regulez). In cadrul sedintei am spus ca s-a vazut cine e infractorul, iar acel «regulat», care-l parafrazeaza pe domnul Iancu, inseamna, de fapt, «regulamentat», pentru simplul motiv ca referirea a fost facuta la decizia TAS”. Cand n-a putut sa jongleze cu sensurile cuvintelor, seful federatiei a gasit alte solutii: „Acel «i-am tras-o lui Iancu» nu a fost spus la persoana intai singular, pentru ca, in ceea ce priveste persoana mea, am castigat un proces civil cu domnia sa. M-am referit la faptul ca TAS a confirmat modul in care au judecat membrii comisiilor. Deci, cine i-a tras-o lui Iancu? S-ar putea spune ca si-a tras-o singur”.

„Lasand deoparte conotatia din declaratia lui Mircea Sandu, pot sa spun ca are dreptate, mi-a tras-o. I-a iesit. Este puternic, el este responsabilul pentru toate relele din fotbalul romanesc. Se vede clar ca a fost o razbunare personala a lui”
Marian Iancu, patron Poli Timisoara

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.