Se apropie alegerile la Federatia Romana de Fotbal, iar cei care tintesc spre locurile de conducere au pornit vizitele prin tara. Radu Burleanu, presedintele actual al Federatiei Romane de Fotbal, s-a aflat, la sfarsitul saptamanii trecute, intr-o astfel de vizita la Botosani.
Burleanu a sustinut insa ca nu ar fi vorba de febra apropiatei campanii electorale pentru alegerile de anul viitor, ci doar de un raspuns la invitatia lui Bogdan Zamfirescu, presedintele Asociatiei Judetene de Fotbal Botosani, cu ocazia premierii castigatorilor Cupei AJF.
De altfel vizita de la Botosani face parte dintr-o serie ce include si alte judete, respectiv Iasi si Bacau.
Cu ocazia vizitei la Botosani, Razvan Burleanu i-a premiat pe micutii fotbalisti de la Vointa Sendriceni, castigatori ai trofeului competitiei de juniori in mediul rural, organizata de AJF Botosani.
Echipa din Sendriceni a castigat in finala in fata echipei Luceafarul Vorona, care a primit medaliile de argint.
Bronzul le-a revenit tinerilor jucatori de la Darabani, castigatori in finala mica cu 1-0 in fata echipei Rapid Ungureni.
Competitia s-a desfasurat la Vaculesti, unde Radu Burleanu venit si cu promisiuni care suna destul de bine: tabere si actiuni de selectie a copiilor la nivelul fiecarui judet. In aceasta linie se inscrie si tabara de la Centrul National Mogosoaia, de care ar urma sa beneficieze in aceasta vara 30-40 de jucatori de fotbal cu varsta de 14 ani.
„Prioritatea zero pentru FRF este investitia in fundatie. Daca vrei o casa frumoasa, degeaba te apuci de acoperis, fiindca la primul vant ti-a picat, si casa, si acoperisul. De aceea vrem sa investim in fundatie. Fundatia pentru noi este reprezentata de copii si juniori”, a spus Radu Burleanu.
Mai mult, actualul presedinte al FRF promite si investitii de vreo doua milioane de euro in terenuri de fotbal din orasele resedinta de judet, banii fiind promisi pentru lucrari ce ar trebui sa se deruleze in urmatorii doi ani.
„Nu este suficient, pentru ca englezii investesc 200 de milioane de lire sterline in aceeasi perioada, dar cred ca impreuna FRF, autoritatile locale, Guvernul Romaniei, putem sa demaram proiecte de investitii in infrastructura sportiva. In momentul de fata ne asociem cu autoritatile locale, intr-o schema de finantare asemanatoare fondurilor europene si realizam terenuri de fotbal. Am avut o discutie cu primarul municipiului Botosani si imi doresc sa putem realiza o asemenea investitie”, a precizat Radu Burleanu.