Ediția cu numărul 101 a campionatului României a debutat cu un egal între deținătoarea titlului CFR Cluj și FC Botoșani, scor 1-1. Au marcat Vinicius 26 și L. Fulop 48.
CFR s-a bazat aproape total pe jocul aerian, dar Botoșaniul a găsit antidotul în repriza secundă. Golul lui Vinicius n-a fost suficient pentru a aduce victoria campioanei, egalată de reușita lui Fulop, care a fost la un pas să dea și lovitura decisivă pe final de joc.
În fața propriilor suporteri, ardelenii au pornit cam cu aceeași garnitură folosită în Bănie, cu doar două nume noi printre titulari: Manea și Omrani în locul lui Peteleu și Mailat. Sunt, de fapt, oamenii din formula standard a Clujului, cu care ceferiștii vor ataca eventul 2019.
CFR-ul s-a aruncat din primul minut peste adversar, supunându-l presiunii și obligându-l să se maseze în propria jumătate pentru a bloca aerienele Clujului, armele preferate spre a pune în valoare jocul de cap al cuplului Țucudean – Omrani.
De fapt, la înălțime s-au născut toate momentele importante ale reprizei întâi. Ciocnirile violente Oaidă – Omrani (9) și Miron – Țucudean (39), golul cu capul al lui Vinicius, anulat pentru ofsaid (11), reușita identică de la 1-0 a aceluiași stoper (26) și din nou ofsaid la reluarea în plasă semnată de Djokovici (45).
După pauză, oaspeții s-au întors pe gazon cu alt tonus și un plus de determinare, traduse imediat într-o egalare care a surprins campioana. O acțiune pe axa Soiledis – M. Roman II – Fulop s-a încheiat cu un gol simplu din 6 metri, la care Arlauskis a contribuit decisiv cu o respingere fragilă a balonului venit din flancul drept.
CFR-ul și-a păstrat poziționarea adâncă în jumătatea moldovenilor, dar traseele n-au mai funcționat ca în prima parte a jocului. Au început însă să apară forțările de penalty și reproșurile discrete între colegi, rețetă precisă că oamenii își pierd răbdarea.
Stoperii Mureșan și Vinicius au rămas cei mai periculoși clujeni la fazele fixe, dar și cei mai expuși la contrele în viteză ale Botoșaniului, care a fost la un pas să dea lovitura prin Fulop (79), lăsat singur după o pasă a lui Golofca, dar cu o finalizare defectuoasă.
CFR-ul n-a mai reușit să schimbe nimic, în ciuda presiunii lui Țucudean sau Omrani, trupa lui Enache a ținut cu dinții de o remiză care, după cum începuse partida, părea o minune.
Clujenii au jucat deja o partidă în noul an competițional și a câștigat un trofeu: Supercupa României, în confruntarea cu Craiova.
CFR Cluj – FC Botoșani a fost partida care a deschis și sezonul trecut, încheiat tot cu scorul de 1-1. În stagiunea precedentă, în sezonul regulat, moldovenii au reușit două remize contra ardelenilor.
CFR Cluj a marcat un singur gol în ultimele două meciuri jucate cu FC Botoșani pe teren propriu.
Înaintea partidei, finanțatorul Valeriu Iftime declarase că dacă ar fi avut drept de joc noua achiziție Hervin Ongenda, fost jucător la PSG, sigur FC Botoșani ar fi obținut o victorie de răsunet în fața CFR-ului.
„Nu am nicio prietenie cu Steaua, am o relație de respect cu Gigi Becali, cu care am vorbit în câteva rânduri la telefon. Sper să-i fac un cadou, să vedem dacă putem”, a zis Valeriu Iftime la TV Digi Sport.
„N-a fost un joc spectaculos, am avut o primă repriză fără ritm, cu nervi, fără atitudine. Am fost destul de supărat la pauză, dar sunt mulțumit de forma arătată la revenirea pe teren, de dorința, implicarea și responsabilitatea jucătorilor mei. Rezultatul ne mulțumește, este foarte important pentru moralul nostru, putem spune chiar că avem toate șansele să ne construim un viitor frumos.
Un joc consistent, chiar dacă îl pierzi, îți dă speranțe, în timp ce un joc slab îți pune semne de întrebare. Acest punct e important pentru grupul nostru, ne dă încredere și mergem cu plăcere la antrenament. Ar fi fost dificil să parcurgem 8 ore cu autocarul după o înfrângere.
CFR este o echipă în schimbare, am văzut o altă formulă, axată pe combinație, pe un atac combinativ, pozițional. Chiar nu doresc să fac comparații, am multă încredere în Edi că va face performanță, la fel cum am avut încredere și în Dan Petrescu. Sunt ferm convins că altul este potențialul lor, nu cel arătat cu noi, poate că am avut și puțină șansă”, a declarat antrenorul de la FC Botoșani Costel Enache după partida din Gruia.
CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Vinicius, Mureșan, Camora – Culio, Hoban (81 Males), Djokovic (60 Costache) – Deac (90+3 De Luca), Țucudean, Omrani
Rezerve: Vâtcă – Bordeianu, Peteleu, Mailat
Antrenor: Edward Iordănescu
FC Botoșani: Pap – Patache, Miron, Burcă, Soiledis – Rodriguez, Oaidă – Roman I (70 Chitoșcă), L. Fulop (82 Dumitraș), Golofca (90+3 Chindriș) – Roman II
Rezerve: Brînză – Târșa, Piftor
Antrenor: Costel Enache
Stadion: „Constantin Rădulescu”
Spectatori: 4.000
Arbitru: Marcel Bârsan (București)
Asistenți: Octavian Șovre (Satu Mare)/Marius Marica (Bistrița)
PROGRAMUL COMPLET AL CAMPIONATULUI NAȚIONAL DE FOTBAL LIGA 1 – SEZONUL 2018/2019