SURPRIZA la Petrolul Ploiesti!

Informatia a fost confirmata de site-ul oficial al gruparii din Liga 1 la fotbal.

Cosmin Contra (38 de ani) si-a reziliat intelegerea cu Petrolul Ploiesti, pentru a antrena formatia din prima liga spaniola Getafe, echipa la care a jucat patru sezoane si jumatate.

„Incepand de astazi (10 martie, n.red.), contractul dintre FC Petrolul Ploiesti si antrenorul Cosmin Contra s-a incheiat. Clubul nostru a luat act de dorinta tehnicianului Contra de a renunta la functie, in favoarea unei cariere in Spania. Avand in vedere performantele obtinute la FC Petrolul si tot ce a insemnat prezenta sa la Ploiesti in ultimul an si jumatate, clubul nostru a considerat absolut normal sa-l inteleaga si sa-i respecte decizia”, se precizeaza pe site-ul oficial al Petrolului Ploiesti.

„Multumesc conducerii clubului pentru faptul ca m-a inteles si am incredere ca si suporterii vor face acelasi lucru. Petrolul va ramane mereu in sufletul meu, este clubul care m-a lansat ca antrenor in fotbalul mare si voi incerca toata viata sa-l ajut, la fel ca si pe toti oamenii implicati in acest proiect”, a declarat la randul sau Cosmin Contra.

„Este o decizie grea pe care am fost nevoiti sa o luam astazi, dar nu puteam sa-l refuzam pe Cosmin, avand in vedere ceea ce reprezinta el ca om si antrenor. Ii dorim mult succes in cariera si ii multumim pentru tot ce a facut pentru orasul Ploiesti. Ii asiguram pe suporteri ca vom lua imediat o decizie in privinta noului tehnician al echipei, care suntem convinsi ca va asigura continuitate la nivelul performantelor cu care fanii nostri s-au obisnuit deja”, a spus proprietarul clubului, Dan Capra.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.