Home Sport ULTIMA SOLUTIE: Cluburile romanesti vor sa se mute in Bulgaria

ULTIMA SOLUTIE: Cluburile romanesti vor sa se mute in Bulgaria

mitica dragomir

Presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat, agentiei Mediafax, ca in cazul in care fotbalul profesionist nu va beneficia de facilitati fiscale, societatile care administreaza cluburile din Liga I s-ar putea muta in Bulgaria, unde taxele sunt mult mai mici.

Oficialul LPF considera aceasta ca o varianta mai buna de a evita fiscalitatea ridicata din Romania decat solicitarea fotbalistilor de a deveni cetateni rusi, dupa modelul celebrului actor francez Gerard Depardieu.
„De ce sa ceara fotbalistii cetatenie rusa, pot merge cluburile aici, in Bulgaria, ca e langa noi, si au taxe mici bulgarii. Trebuie discutat cu noul guvern. Categoric vom gasi intelegere. Daca moare sportul, moare tara. Si asa avem o tara bolnava, asta ar mai trebui sa dispara si sportul. Vom avea intalnire cu membrii guvernului, dar numai dupa Adunarea Generala a Ligii, sa vedem ce pozitie au cluburile. Nu fac nimic fara aprobarea Adunarii Generale. O sa dispara fotbalul profesionist in viitor, va spun de acum. Daca situatia economica nu se indreapta si guvernul nu vine cu facilitati pentru sport, sportul moare. Nu fotbalul profesionist, sportul in general moare. Toate sporturile de echipa sunt pe duca in Romania. Eu nu spun ca ar trebui sa se dea bani fotbalului profesionist, sa nu se inteleaga gresit. Eu as vrea sa faca ce au facut ungurii. Ungurii au facut 80 de centre de copii si juniori, sa faca si guvernul nostru macar opt. In plus, daca nu scade fiscalitatea sportul moare”, a declarat Dragomir.
Seful Ligii spera ca oameni de fotbal precum Gigi Becali sau Gigi Netoiu, alesi in Parlamentul Romaniei, sa poata obtine facilitati fiscale pentru fotbalul profesionist.
„Noi avem prim-ministru un fost sportiv de performanta, avem seful Senatului si probabil viitorul presedinte, care a fost unul dintre cei mai buni ministri pe care i-am avut la sport. Va spun asta pentru ca eu am prins multi ministri in ultimii 50 de ani. In afara de ei, ministru la sport este acum tanarul Banicioiu, care mi-a fost coleg in Parlament, un om foarte muncitor si caruia ii place sportul. Il mai avem pe Gigi Becali in Parlament, e Netoiu, mai multi. Eu am facut o lege singur, fara ajutorul lor. Acum sa faca si ei, ca sunt grup mare, sa modifice legea, sa avem si noi facilitati. Sa ajungem macar ca Ucraina, sa platim doar 13 la suta impozite si taxe. Imi pun speranta in oamenii politici care conduc tara. Vom vedea ce stabileste Adunarea Generala, cine sa reprezinte Liga, s-ar putea sa o reprezinte unul dintre parlamentari, sa vedem ce va fi. E o treaba si a Federatiei Romane de Fotbal, trebuie sa se implice si Mircea Sandu, nu numai eu sa dau din gura, sa scot in evidenta toate chestiunile astea”, a mai declarat Mitica Dragomir.
Presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal are incredere ca acordul impus de UEFA, ca toti fotbalistii sa aiba contracte de munca si implicit cluburile sa fie nevoite sa plateasca toate taxele si impozitele, nu va intra in vigoare pana cand legea nu va fi modificata in favoarea gruparilor sportive.
„Eu nu cred ca se va impune totusi regula asta cu contractele de munca. Nu poate nimeni sa ne oblige pe noi, in tara noastra ne calauzim dupa legile romanesti. Dar nu se poate ca pentru un salariu de fotbalist de 100.000 de euro sa dai la stat 82.000. Cluburile dau faliment in cazul asta. Eu ce sa fac? Dau din gura pe la televiziuni, poate afla si guvernantii de nenorocirea care s-a instaurat in sportul romanesc”, a mai spus Dragomir.
Cluburile de fotbal din Romania vor fi obligate sa incheie cu jucatorii contracte de munca, in urma carora vor plati impozite catre statul roman conform legislatiei in vigoare, a declarat prim vicepresedintele Asociatiei Fotbalistilor Amatori si Nonamatori, Emilian Hulubei.
Acordul semnat de UEFA si de asociatiile patronale si sindicale la nivel european in ceea ce priveste contractul cadru care va trebui implementat intr-un an in fotbalul romanesc a creat nemultumiri in randul conducatorilor de cluburi.

Exit mobile version