Un TITLU de ONOARE contra TREI PUNCTE

Sunt convins, Leo Grozavu ar fi fost dispus sa-si puna in joc titlul de cetatean de onoare al urbei Botosani contra celor trei puncte puse in joc.

La partida de ieri si-a jucat ultima carte pe plaiuri moldave. Dupa cum il stim pe domnul Valeriu Iftimie,  filozof in vorbe si hotarat in fapte, i-a si aratat cartonasul rosu. 
 
Din primul minut al meciului Leo a fost agitat in dreptunghiul  permis antrenorului, ca un leu in cusca, apostrofandu-si  in permanenta elevii, care n-au facut decat sa simuleze fotbalul, fiind de multe ori hazlii in executii. Vasvari a si facut cadou un balon celor din strada,  expediindu-l cu bombeul peste gardul stadionului. Martinus,  de cum a intrat in vizorul echipelor bucurestene, se ambitioneaza sa joace altceva decat fotbal, in prima repriza s-a impiedicat in cateva randuri in propriile driblinguri. 
 
Lamentabil s-a comportat si argentinianul Cabrera, care  in ultimele meciuri a lasat impresia ca stie a dresa mingea. Se pare c-a fost doar o iluzie.  In minutul 21 al primei reprize ceferistii clujeni ne luara piuitul prin cele doua goluri ale lui Cristian Lopez. Unde mai pui ca pana atunci mai ratasera vreo trei ocazii. Ne-am trezit abia in ultimele minute ale reprizei, cand Vasvari a transformat un penalty, acordat  in urma unui hent in careu. Obligatia arbitrului, conform regulamentului, era sa-l elimine pe jucatorul clujean, lucru care nu s-a intamplat, Camora a fost sanctionat doar cu cartonas galben.
 
Partea a doua a meciului a inceput tot sub nota de dominare a  echipei gazda, ai nostri s-au miscat si mai lent. In minutul 58, visatorii nostri fundasi i-au permis spaniolului Cristian Lopes sa faca hat – trick ul si sa duca scorul la 3-1. 
 
Dupa ce s-au vazut cu un rezultat linistitor, clujenii n-au mai turat motoarele, ai nostri s-au bezmeticit pe la centru terenului, dar fara a atrage atentia in vreun fel  celor din tribuna. Singurul botosanean care a iesit in evidenta a fost tot Leo Grozavu, el a fost cu jarul sub talpi, topaind toate cele 90 de minute. 
 
Ramanem in coada clasamentului, unde am fost si inaintea inceperii partidei, cu doar  6 puncte, departe de pretentiile pe care le-au promovat toata vara, cu atata emfaza,  finantatorii echipei si primarasul cel viteaz. 
 
Asteptam ca si muncitorul, care se ocupa cu intretinerea terenului de joc, sa fie facut cetatean de onoare al orasului. Intr-adevar, poate c-ar merita, suprafata de joc de pe municipal este impecabila! Pentru Leo Grozavu numaratoarea inversa a inceput, daca nu pleaca, la anul jucam la matineu.
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.