Uriasii din Superkombat i-au inveselit instantaneu pe micutii de la Institutul Fundeni

Luptatorii Superkombat, Catalin Morosanu si Bogdan Stoica, impreuna cu presedintele Eduard Irimia si voluntarii asociatiei Fight for Life i-au vizitat miercuri pe cei peste 100 de copii bolnavi de leucemie internati la Institutul Clinic Fundeni din Bucuresti, donand aparatura medicala, electrocasnice, sterilizatoare, scutece si alimente.

Donatia vine ca urmare a campaniei Fight for Life derulate de Superkombat la gala World Grand Prix de la Bucuresti, acolo unde s-au strans fonduri pentru sustinerea Institutului Clinic Fundeni datorita sponsorilor Alka, Militari Residence, Auto Soft Service Roti si Iana Life, la randul lor prezenti miercuri la spital. 
 
“Responsabilitatea sociala este foarte importanta pentru noi si ne bucuram ca o multime de oameni s-au alaturat campaniei noastre, care se deruleaza la nivel international. Superkombat nu este doar un circuit dedicat artelor martiale, ci un produs main-stream care se adreseaza tuturor paturilor sociale”, a declarat presedintele Eduard Irimia.
 
Injectomatele si infuzomatele, care inlocuiesc perfuzoarele clasice, donate de Superkombat, ii ajuta foarte mult pe micii pacienti, intrucat medicamentele le vor fi administrate mai usor si mult mai rapid. Cu ajutorul acestora se obtine o concentrație constanta a unui medicament si se injumatateste timpul de administrare, deoarece aceasta este continua. De asemenea, administrarea tratamentelor cu ajutorul seringilor automate prezinta avantajul ca necesita o cantitate mai mica de solvent pentru dilutia medicamentului, fapt important mai ales la pacientii cu hipervolemie (cresterea anormala a volumului de sange circulant). 
 
De asemenea, prin intermediul lor se diminueaza riscul de complicații si de efecte secundare.
 
Conform statisticilor, aproximativ 3.500 de copii sunt internati anual la Institutul Clinic Fundeni, multi dintre ei bolnavi de cancer. Cei aproximativ 100 de micuti aflati in prezent la tratament la unitatea medicala si-au aratat bucuria atunci cand i-au vazut in carne si oase pe cei doi sportivi.
 
“Un gest cat de mic conteaza. E foarte important sa se investeasca in aparatura performanta pentru salvarea acestor micuti. Ma voi implica atat cat pot pentru a le oferi o mana de ajutor. A fost un moment emotionant pentru mine atunci cand i-am vazut pe micuti si ma strigau Regele Junglei si ma luau in brate. A fost un sentiment similar ca atunci cand am castigat un meci”, a declarat Morosanu, completat de Bogdan Stoica: “Trebuie sa tragem un semnal de alarma pentru investitii in domeniul sanatatii. Medicii de aici fac eforturi supraomenesti fara pentru salvarea copiilor. Ne bucuram ca am oferit un sprijin si sper sa putem continua campania.”
 
Aceasta nu este prima vizita a luptatorilor din circuitul Superkombat la Fundeni. Copiii au fost vizitați in primavara acestui an si de campionii Andrei Stoica si Benjamin Adegbuyi.
 
“Daca atunci le-am oferit copiilor cadouri pe care parintii nu si le puteau permite, de data aceasta am venit si cu un sprijin pentru spital fiindca exista foarte multe lipsuri. Din pacate nu doar aici, ci in intreg sistemul medical romanesc. Cu 2% din venit directionati in acest sens, se pot face lucruri mari”, a afirmat si Otilia Caloian, vicepresedintele Asociatiei Fight for Life Charity.
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.