Home Sport Victorie de toata frumusetea pentru FC Botosani in fata echipei Poli...

Victorie de toata frumusetea pentru FC Botosani in fata echipei Poli Timisoara

Un scor care le-a intrecut asteptarile suporterilor botosaneni: 5-0 pentru FC Botosani, in confruntarea ACS Poli Timisoara, acasa la timisoreni. Asta le-au oferit fotbalistii botosaneni sustinatorilor lor, joi seara. 

Botosanenii, ca oaspeti, au lovit primii mingea iar in minutul 3 al partidei au adus si primul atac cu emotii la poarta gazdelor, atunci cand a patruns in careu Razvan Greu. Un fault in atac a pus capat, insa, pericolului creat in careul timisorenilor. Au rasuflat usurati timisorenii, dar pentru putin timp, pentru ca in minutul 6 al meciului era deja 1-0 pe tabela de marcaj. 
 
Dintr-o lovitura de libera de la 18 m, mingea a zburat spre poarta, a intrat in poarta dupa ce a atins bara transversala. Autorul – Istvan Fulop, care i-a lasat fara grai pe timisoreni dupa aceasta executie perfecta. 
 
Al doilea gol a venit in minutul 12, dupa un contraatac. A fost un corner si un schimb de mingi intre Golofca si Astafei, care s-a finalizat cu gol in poarta timisorenilor, marcatorul fiind Golofca. 
 
Prima repriza s-a incheiat la scorul 0-2.
 
Repriza secunda a adus, dupa numai trei minute de joc, o noua schimbare pe tabela de marcaj. Botosanenii si-au marit avansul fata de gazde, printr-un gol marcat in minutul 48 de catre Astafei, caruia i-a pasat in careu Fulop.
 
Dupa alte patru minute, timisorenii au mai incasat un gol, al patrulea,  dintr-un sut al lui Istvan Fulop, acesta primind mingea de la Golofca. Leo Grozavu a facut si prima schimbare pe teren, scotandu-l pe Fulop, in locul caruia a fost adus Andrei Patache. O alta schimbare in formatia botosaneana s-a produs in minutul 66, cand Astafei a iesit din teren, in locul sau intrand Matulevicius. Iar in minutul 81, a intrat in joc si Lorand Fulop, care l-a inlocuit pe Razvan Greu.
 
Fratele lui Istvan Fulop a reusit si el sa aduca o schimbare pe tabela de marcaj. Dupa un hent al unui jucator timisorean, arbitrul a dictat penalty, executantul fiind Lorand Fulop. Portarul timisorenilor nu a putut retine mingea trimisa de Fulop, astfel ca, in minutul 90 al partidei, scorul a devenit 0-5. Asa s-a incheiat partida. 
 
In timpul meciului au fost si alte faze de pericol la poarta timisorenilor. Trebuie mentionat ca o astfel de faza s-a consumat in minutul 38, cand Mihai Bordeianu a sutat de la 23 de metri dupa un corner executat de Fulop. Si Popovici a fost la un pas de a marca, dupa o pasa de la Golofca. 
 
De partea cealalta, timisorenii au ratat o ocazie care li s-a ivit in minutul 28. Iliev a reusit insa sa strice planurile timisorenilor Elek si Carstocea, constructia lor de pe teren ramanand doar o faza nefinalizata.  
 
La inceput de meci, cei doi antrenori au aliniat echipele: 
 
ACS Poli Timisoara: Straton – Bocsan, Cinu, Seroni, A. Neagu – Artean, Carstocea – Barbut, Croitoru, Vadrariu – Elek. 
 
FC Botosani: Iliev – Miron, Ichim, Plamada – Dimitrov, Fulop, Bordeianu, Popovici – Golofca, Astafei, Greu. 
Rezerve: Patache, Albut, Juncanaru, Lorand Fulop, Matulevicius, Musat si Burca.
 

Exit mobile version