ANTENA 3: Mihai Gadea, facut „varza” de Crin Antonescu!

Realizatorul TV din grupul Intact Media a mai trecut printr-o situatie jenanta, cand l-a avut ca invitat pe fostul premier Mihai Razvan Ungureanu.

Presedintele PNL Crin Antonescu a avut, luni seara, un schimb acid de replici cu Mihai Gadea, realizatorul Antena 3.

In timp ce moderatorul a vrut sa il faca pe politician sa recunoasca ca are legaturi cu Traian Basescu, seful liberalilor a acuzat postul de televiziune ca face propaganda pesedista, scrie ziare.com.

„E inexact ca regimul lui Basescu s-a mentinut atat cat s-a mentinut pentru ca acum noi am constatat ca PSD nu mai respecta regula aliantei USL si ca nu am acceptat sa fim anexa PSD. Basescu nu s-a mentinut pentru ca USL s-a rupt acum o saptamana, ci s-a mentinut din cauza legitimarii lui de catre premier, de catre noi toti pentru ca am acceptat sa mergem inainte cu cautionarea lui Victor Ponta pe aceasta linie, pas cu pas de la pactul de coabitare pana la retragerea accizei suplimentare la carburanti, Basescu a castigat teren, si a supravietuit ca regim”, a spus Crin Antonescu la Antena 3.

„Am ceva impotriva propagandei, iar Antena 3 face propaganda pesedista”, a afirmat Crin Antonescu.

In replica, Mihai Gadea l-a intrebat daca isi aminteste ca a promis ca nu se va intalni niciodata cu Traian Basescu si daca si-a incalcat cuvantul, avand in vedere ca presedintele PNL a recunoscut ca a avut intrevederi cu presedintele Romaniei.

„Nu e vorba ca mi-am incalcat cuvantul, s-au schimbat niste situatii care m-au facut sa ma intalnescu cu Basescu. Exista niste subiecte pentru care era obligatoriu sa ma intalnesc cu Traian Basescu pentru ca se afla in acea functie, nu pentru persoana lui”, a spus Crin Antonescu.

Mai mult, el a sustinut ca „diavolul neincrederii a pus stapanire pe dumneavoastra” si ca nu are probleme de rezolvat cu Dan Voiculescu sau cu „Sfanta Treime: Daniel Constantin, Gabriel Oprea si Victor Ponta”. „Stim ca dracul ne da tarcoale”, a mentionat Crin Antonescu.

In replica, Gadea a spus ca „nu avem noi probleme cu dracul”.

O emisiune umoristica?

Intrebat cum explica actiunile DNA impotriva liberalilor care se opuneau impotriva USL, Antonescu a venit si cu replica.

„Dvs credeti ca sunteti la o emisiune umoristica? Dvs. credeti ca eu, Crin Antonescu, in cardasie cu Traian Basescu, am influentat actiunile DNA? Ce insinuati de seri intregi? Chiar nu e niciun Dumnezeu deasupra noastra? Asemenea mizerii, in 25 de ani, nu am vazut nici macar de la Basescu. Aceste umflari sunt fie coincidente, fie sunt actiuni dirijate, si atunci va rog sa va adresati altcuiva. Sa va adresati domnului Ponta si ministrului de Justitie, care au atributii constitutionale, nu mie”, a raspuns Crin Antonescu.

Lovituri sub centura cu Voiculescu si Ponta

Gadea: Va intreb pe dvs…

Antonescu: Intrebati si dvs pe cine puteti, pentru ca pe domnul Ponta nu e voie.

Gadea: Nu e voie? Cine nu ne da voie, Voiculescu? La intrebarea asta nu am ajuns in aceasta seara.

Antonescu: Nu stiu… poate chiar domnul Ponta nu va da voie.

Gadea: A, domnul Ponta e seful nostru?

O sa cada Guvernul?

Seful PNL a precizat ca, cel mai probabil Guvernul nu va cadea, in ciuda opozitiei liberalilor. El a amintit ca votantii au ales USL, nu alte aliante de conjuctura.

„Daca va cadea Guvernul, atunci au loc consultari constitutionale cu domnul Basescu, care va trebui sa dea cuiva mandat, PNL, daca va merge acolo, va cere mandat. Eu voi face Guvern. Prima data ma voi consulta cu PSD, va fi primul partid cu care voi face majoritate, deoarece va fi un guvern legitim si puternic, cu majoritate solida”, a punctat Crin Antonescu.

Gadea, catre Antonescu: Sunteti ieftin

Mihai Gadea a calificat drept „impardonabila” atitudinea lui Crin Antonescu, care pana nu demult aprecia atitudinea Antenei 3, iar acum a intors armele. „Sunteti ieftin”, a spus moderatorul Mihai Gadea. In replica, Crin Antonescu i-a spus sa nu arunce cu epitete.

Liderul liberal a mentionat ca s-a intalnit cu Traian Basescu dupa ce a fost sunat de secretarul de stat american John Kerry si apoi pentru a vorbi despre Republica Moldova.

Spre finalul emisiunii, Gadea si-a cerut scuze daca si-a exprimat opinia prea virulent, iar Antonescu a precizat ca nu are de ce sa isi ceara iertare fata de telespecatorii Antenei 3, insa nu vrea sa se creada ca a boicotat aceasta televiziune.

„Daca il veti gasi pe Crin, sa-mi spuneti si mie”, a incheiat Mihai Gadea.

O situatie jenanta asemanatoare pentru Mihai Gadea a mai avut loc atunci cand la emisiunea Sinteza Zilei, in primavara lui 2012, a fost invitat premierul de atunci MIhai Razvan Ungureanu.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.