Legat de alegerile primarilor in doua tururi de scrutin, declaratia primarului municipiului Botosani nu „bate” cu cea a presedintelui PSD.
In cadrul unei conferinte de presa organizata de edilul municipiului Botosani, Ovidiu Portariuc, a fost intrebat daca va candida pentru functia de primar in conditiile in care Liviu Dragnea a spus raspicat ca vor boicota alegerile locale in cazul in care se va trece la doua tururi de scrutin.
„Nu exista posibilitatea de a nu candida pentru functia de primar al municipiului Botosani. Chiar daca PSD, prin vocea presedintelui partidului Liviu Dragnea, s-a declarat ca alegerile locale vor fi boicotate in cazul in care primarii vor fi votati in doua tururi de scrutin. Prin declaratiile facute la nivel national s-a dorit sa se traga un semnal de alarma, poate prea exagerat din punctul meu de vedere, asupra a ceea ce se intampla in Romania. Prin aceste declaratii se vrea ca sa se sesiseze si Parlamentul European ca intr-o tara europeana se modifica legea electorala cu trei luni inainte de alegeri. De fapt acesta este sensul mesajului transmis de PSD la nivel national”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Presedintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi, 28 ianuarie, la Sinaia, ca daca prin mijloace „abuzive” se va schimba legea alegerilor locale, atunci PSD nu va participa la alegeri.
„Am discutat si despre actiunea profund nedemocratica initiata de PNL si de presiunile pe care PNL le exercita asupra Guvernului apolitic pentru a modifica legea alegerilor locale. Decizia noastra e foarte clara. In cazul in care, prin mijloace abuzive si nedemocratice, s-ar putea schimba aceasta lege, PSD nu va participa la alegerile locale”, a declarat Liviu Dragnea, intr-o conferinta de presa, potrivit Agerpres.
Intrebat in ce va consta „boicotul”, liderul social-democrat a spus: „nu participam, pur si simplu”.
Liderul social-democratilor s-a intalnit miercuri, la Bruxelles, cu presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, context in care a afirmat ca adversarii politici ai PSD fac presiuni asupra Guvernului pentru ca legislatia electorala sa fie modificata, aratand ca partidul pe care il conduce ia in calcul inclusiv boicotarea alegerilor locale, potrivit unui comunicat al PSD transmis miercuri. (Adrian Dimitriu)