Marele actor, in varsta de 97 de ani, a murit miercuri, in jurul orei 13,00, la Spitalul Elias.
Actorul Radu Beligan s-a internat vinerea trecuta, intr-o stare de „degradare biologica progresiva, in contextul varstei avansate”, a declarat directorul medical de la Spitalul Elias, dr. Daniela Safta pentru Agerpres.
„Pe perioada internarii a beneficiat de monitorizare stricta cu supraveghere si controlul functiilor vitale, cat si controlul fizic si psihic adecvat situatiei sale. A decedat azi, la ora 13,00, prin stop cardio-respirator”, a precizat medicul Daniela Safta.
Radu Beligan, maestru al teatrului romanesc, a carui longevitate artistica a fost recunoscuta si de reprezentantii Guinness World Records, a fost unul dintre cei mai apreciati artisti ai scenei teatrale nationale, ocupand, de asemenea, functiile de director al Teatrului de Comedie, intre anii 1961 si 1969, si al Teatrului National din Bucuresti (TNB), intre anii 1969 si 1990.
Actorul s-a nascut pe 14 decembrie 1918, in satul Galbeni din judetul Bacau. Intre anii 1937 si 1938, Beligan a studiat Dreptul si Filosofia la Bucuresti. Actorul a fost discipol al profesoarei Lucia Sturdza Bulandra la Academia Regala de Muzica si Arta Dramatica, fara sa incheie insa studiile.
Radu Beligan a debutat pe scena teatrului Regina Maria, in spectacolul „Crima si pedeapsa”, de Gaston Bary, dupa Fiodor Mihailovici Dostoievski, in regia lui Mihai Zirra.
Pe scena Teatrului National, Radu Beligan a interpretat roluri precum Agamita Dandanache din piesa „O scrisoare pierduta”, de I.L. Caragiale (1948), Tuzenbach din „Trei surori”, de A.P. Cehov (1950), Catindatul din „D`ale carnavalului”, de I.L. Caragiale (1951), Profesorul din „Steaua fara nume”, de Mihail Sebastian, (1956), George din „Cui i-e frica de Virginia Woolf?”, de Edward Albee (1970), Richard al III-lea din piesa shakespeariana cu acelasi nume (1976), Domenico din „Filumena Marturano”, de Eduardo De Fillippo, (1981), Guglielmo din „Numele trandafirului”, de Umberto Eco (1998), Ianke din „Take, Ianke si Cadar”, de Victor Ion Popa (2001), si Leon Saint Pe din „Egoistul”, de Jean Anouilh (2004).
Intre piesele in care a jucat Radu Beligan pe scenele altor teatre se numara „Danaidele”, dupa Eschil, regizat Silviu Purcarete, „Transplantarea inimii necunoscute”, de Alexandru Mirodan, „Rusinea familiei”, de Mircea Stefanescu, dupa Ronald Harwood, „Nu mai beau”, de Gaston de Caillavet si Robert de Flers, „Pensiunea dragostei”, de Alexandru Kiritescu, si „Sarmanul Jonathan”, de Karl Milloker.
Printre spectacolele pe care Radu Beligan le-a regizat la TNB se afla cateva productii importante, precum „Doctor fara voie”, de J.B.P. Molière, co-regizat cu Sica Alexandrescu (1955), „Salbaticii”, de Serghei Mihalkov (1959), „Poveste din Irkutsk”, de Aleksei Arbuzov (1960), „O scrisoare pierduta”, de I.L. Caragiale (1979), „De partea cui esti?”, de Ronald Harwood (1996) si „Egoistul”, de Jean Anouilh (2004).
Radu Beligan a mai regizat si spectacole care s-au jucat pe scenele altor institutii teatrale. intre acestea se numara „O scrisoare pierduta”, de I.L. Caragiale (1989, Teatrul Municipal Bacovia din Bacau), „Straini in noapte”, de Robert Assous (2007, Asociatia Culturala Maria Domina), „Nimeni nu-i perfect”, de Simon Williams (2011, Centrul Cultural „Nicolae Balcescu”), „Spiritul de familie” de Eric Assous (2012, Teatrul de Comedie), „Jubileul”, de Jean-Marie Chevret (2012, Teatrul Metropolis), si „Fa-mi loc”, de Anthony Michineau (2012, Asociatia Inspira).
Radu Beligan a avut aparitii in filme precum „O noapte furtunoasa”, in regia lui Jean Georgescu (1943), „O scrisoare pierduta”, regizat de Sica Alexandrescu si Victor Iliu (1953), „Tata de duminica”, in regia lui Mihai Constantinescu (1975), „Cuibul salamandrelor” (1976) si „Aurel Vlaicu” (1977), regizate de Mircea Dragan, „Galax, omul papusa”, in regia lui Ion Popescu Gopo (1984), „Dupa-amiaza unui tortionar”, in regia lui Lucian Pintilie (2001) si „Medalia de onoare”, regiat de Calin Peter Netzer (2010).
Intre anii 1950 si 1965, Radu Beligan a fost profesor la Institutul de Teatru si Film, in anul 1971 a devenit presedinte activ al Institutului International de Teatru, iar in anul 1977 a devenit presedinte de onoare pe viata al institutiei.
Radu Beligan a fost copresedinte, alaturi de Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internationale de Teatru si Muzica organizate de UNESCO, in perioada 1971-1978.
In anul 1980, Radu Beligan a primit premiul Academiei „Le Muse” din Florenta, iar in anul 1994 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei „George Enescu” din Iasi.
Actorul Radu Beligan a mai primit trofeul Dionysos, oferit la Gala UNITER (1995-1996) si premiul Academiei Romane (1997).
In anul 2002, presedintele Frantei, Jacques Chirac, a semnat Decretul prin care Radu Beligan a fost numit in grad de Ofiter al Ordinului National al Legiunii de Onoare. In acelasi an, actorul a primit Marele Premiu acordat de Guvernul Romaniei, in cadrul Premiilor Nationale de Teatru.
In anul 2003, Radu Beligan a primit titlul Doctor Honoris Causa al Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale”. In acelasi an, actorul a primit trofeul „Romania 2000”.
In anul 2004, Radu Beligan a devenit membru de Onoare al Academiei Romane, drept recunoastere a activitatii in domeniul artei.
Totodata, Radu Beligan a fost decorat cu Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur si colan si cu Ordinul Serviciul Credincios „Mare Ofiter”.
In anul 2008, Radu Beligan a fost decorat cu Ordinul National „Steaua Romaniei” in gradul de „Mare Cruce” cu insemn pentru civili.
In anul 2013, Radu Beligan a intrat in Cartea Recordurilor/ Guiness Word Records, ca „cel mai longeviv actor de teatru in activitate”, iar in anul 2014 a fost premiat pentru intreaga cariera la Gala Premiilor Gopo.
Dincolo de activitatea sa in teatru si film, Radu Beligan a publicat cartile „Pretexte si subtexte” (1968), „Luni, Marti, Miercuri…” (1978) si „Note de insomniac” (2001).