Guvernantii promit, prin vocea ministrului Muncii, ca Legea salarizării unitare va fi transmisa Parlamentului in luna iunie 2017.
Desi guvernul Ciolos anunta ca lasa in forma finala Legea salarizarii in sistemul bugetar, guvernul actual reia discutiile pe marginea acestui proiect.
Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, sustine ca la aceasta ora a proiectul legii salarizarii unitare este discutat la nivel interministerial, iar in urmatoarele luni se vor purta discutii noi cu reprezentantii diferitelor categorii de bugetari. Asadar, cand va ajunge la dezbateri in Parlament aceasta lege?
„Termenul este trimestrul al doilea al acestui an. Din luna aprilie-mai noi trebuie sa o avem deja in curs de finalizare, ca maxim in luna iunie sa intram cu ea in Parlament”, afirma ministrul Olguta Vasilescu, dupa sedinta Comisiei de munca a Camerei Deputatilor.
La aceasta data au loc discutii intre ministere, care trebuie sa desemneze, fiecare, cate o persoana care sa prezinte situatia pe ramura pe care o reprezinta. Vor urma, dupa aceasta faza, negocieri cu partenerii sociali. Bugetarilor li s-a dat asigurarea ca in sistemul bugetar se va ajunge la un raport de 1 la 13 intre cel mai mic si cel mai mare salariu.
Potrivit proiectului lasat de Guvernul Ciolos, noua lege era programata sa fie aplicata din iulie anul viitor, iar cresterile sa fie facute in trepte, pana in 2022: 1 iulie si 1 decembrie 2017, 1 decembrie 2018, 1 decembrie 2019, 1 decembrie 2020 si 1 decembrie 2021, scrie News.ro.
In proiectul de lege existent acum, cel mai mare salariu ar urma sa il aiba presedintele Romaniei (21.540 lei), prim-ministrul si liderii celor doua Camere parlamentare (21.200 lei), un prefect – 11.805 – 12.808 lei, iar salariul unui profesor va porni de la 1.864 lei si va putea ajunge la 4.349 lei. Ministrii vor incasa 19.055 lei, senatorii si deputatii vor primi lunar 18.000 lei, iar salariile pentru primari vor porni de la 19.055 lei (ca si in cazul ministrilor) si vor scadea pana la 6.543 lei (pentru primari de localitati cu pana la 1.500 de locuitori).
In educatie, un rector va primi lunar intre 9.168 lei si 10.550 lei (in functie de gradul didactic), un profesor universitar va avea intre 3.618 lei si 7.282 lei (in functie de grad si vechime). In sistemul preuniversitar, invatatorii si educatorii cu o vechime de peste 30 de ani vor avea o majorare a salariului de baza cu 7,5%.
Conform proiectului, un medic primar va avea intre 5.148 lei si 6.410 lei, un medic specialist – intre 3.807 lei si 4.740 lei, iar un medic simplu, un medic in primul an de rezidentiat va avea intre 2579 de lei – 3211 lei. In sanatate, salariul de baza mediu ar urma sa fie 3.066 lei.
Un agent de politie ar urma sa aiba o leafa lunara de 1.686 lei, iar un chestor principal va incasa pana la 5.848 lei, in timp ce un preot va incasa lunar intre 1.816 lei brut (debutant) si 2.544 lei, in timp ce Patriarhul Bisericii Ortodoxe ar urma sa fie remunerat cu 21.200 lei, ca si seful Guvernului. Un judecator stagiar va pleca de la 6.362 lei, dar va putea ajunge in timp, la o vechime de peste 20 de ani, la 12.582 lei. Asta prevedea proiectul care acum insa va intra la noi modificari, la noi dezbateri cu sindicatele.