ANAF reaminteste contribuabililor ca termenul de depunere a declaratiilor fiscale in aceasta luna este 27 martie si ca, incepand cu luna aprilie, va demara actiuni de control fiscal dedicate verificarii legalitatii si conformitatii declaratiilor fiscale, corectitudinii si exactitatii stabilirii bazelor de impozitare pentru taxa pe valoarea adaugata si in special a impozitului pe profit aferent anului 2016, pentru toate categoriile de contribuabili mari, mijlocii si mici, din toate domeniile de activitate economica, inclusiv cel financiar-bancar.
Declaratia privind impozitul pe profit se completeaza cu ajutorul programului de asistenta. Formularul se depune la organul fiscal competent de catre contribuabilii mici, in format PDF, cu fisier XML atasat, pe suport CD, insotit de formatul hartie, semnat conform legii, sau se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanta, in conformitate cu prevederile legale in vigoare.
Conform OPANAF 2520/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, contribuabilii mari si contribuabilii mijlocii au obligatia depunerii prin mijloace electronice de transmitere la distanta, prin accesarea site-ului www.e-guvernare.ro.
Semnarea declaratiilor se realizeaza prin utilizarea certificatului calificat emis de un furnizor de servicii de certificare, acreditat in conditiile Legii nr. 455/2001.