Cadastrare GRATUITA a tuturor imobilelor din Romania!

Primariile pot solicita finantare pentru realizarea gratuita a cadastrului general. Fiecare localitate va putea primi in acest an pana la 150.000 lei, cu 15.000 de lei in plus fata de suma alocata in 2016. Data limita pana la care primarii pot incheia contracte de finatare cu oficiile de cadastru pentru a primi banii este 24 iulie.

1,2 milioane de euro au fost alocate in acest an de catre Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI) pentru plata succesiunilor derulate prin Programul National de Cadastru si Carte Funciara (PNCCF), care urmareste cadastrarea gratuita a tuturor imobilelor din Romania pana in 2023. Peste 21.000 de beneficiari isi pot face succesiunea gratuit in acest an, potrivit calculelor agentiei.

Inca din 2016, ANCPI a semnat un protocol de colaborare cu Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania prin care s-a stabilit decontarea a 250 lei pentru fiecare autor al unei succesiuni in vederea platii onorariilor pentru eliberarea certificatelor de mostenitor, a certificatelor de mostenitor suplimentar, a certificatelor de legatar si a certificatelor de vacanta succesorala, daca acestea sunt derulate prin Programul National de Cadastru si Carte Funciara (PNCCF).

ANCPI a anuntat ca, pentru anul 2017, a alocat circa 96,1 milioane euro pentru inregistrarea gratuita a unui numar maxim de 7.372.500 de imobile in cadrul PNCCF. In acest buget intra si sumele decontate notarilor pentru eliberarea certificatelor de mostenitor.

Desi ar fi trebuit cadastrate cu prioritate, majoritatea imobilelor ramase de cadastrat sunt terenuri agricole, in contextul in care abia 19,7% din suprafata agricola a tarii a fost inscrisa pana acum.

Va reamintim ca primariile pot solicita, incepand din vara anului trecut, finantare pentru realizarea gratuita a cadastrului general. In acest scop, fiecare localitate va putea primi in acest an pana la 150.000 lei, cu 15.000 de lei in plus fata de suma alocata in 2016.

Data limita pana la care primarii pot incheia contracte de finatare cu oficiile de cadastru pentru a primi banii este 24 iulie. Pasul urmator este incheierea contractelor dintre primarii si firmele autorizate sa execute lucrari de cadastru. Valoarea totala a programului PNCCF este de 1,2 miliarde de euro, din care 900 milioane de euro reprezinta fondurile ANCPI obtinute exclusiv din serviciile prestate, iar 312,7 milioane euro reprezinta fonduri europene nerambursabile, care au inceput sa fie atrase din acest an. O alta sursa de finantare pot fi si fondurile din bugetele locale ale primariilor.

Demarat la finalul anului 2015, PNCCF a condus pana acum la finalizarea lucrarilor de inregistrare sistematica pentru circa 9,9 milioane de imobile (constructii si terenuri), echivalentul a 24,77% din cele 40 de milioane de imobile estimate la nivel national. Trebuie spus ca majoritatea imobilelor au fost cadastrate inainte de infiintarea programului si au fost introduse in sistemul informatic imediat, numarul proprietatilor introduse direct in sistem fiind de 451.872 de imobile, din care 373.600 de proprietati doar in 2016 si 2017.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.