Prin GDPR 360, ZIPPER clarifică impactul Regulamentului U.E. asupra afacerilor

Intrarea în vigoare GDPR (General Data Protection Regulation), Regulamentul General de Protecția Datelor al U.E., începând cu data de 25 mai 2018, obligă companiile, indiferent de mărimea lor, să gestioneze în mod sigur și legal toate datele sensibile cu privire la clienți, furnizori și angajați.

Modul în care este implementat Regulamentul va fi analizat joi, 17 mai 2018, la Palas Congress Hall din Iași, în cadrul evenimentului de afaceri „GDPR 360 & Automation Experience”, care se va desfășura între orele 09.00-15.00. Partenerul principal al evenimentului este Zipper România, parte a unui grup de firme cu prezență în cinci țări din Sud-Estul Europei, a cărei activitate acoperă nevoile companiilor de a-și optimiza fluxurile interne de date.

Vor fi identificate soluțiile pe care le au la îndemână companiile pentru a face față provocărilor din zona managementului fluxurilor de documente, al riscului și al costurilor, al calității și securității datelor, al adaptării la lumea digitală și al folosirii de sisteme personalizate, pe fondul modificărilor legislative impuse de noul regulament.

Participanții la eveniment vor găsi, de asemenea, răspunsuri și soluții la întrebări precum:

Ce instrumente de lucru ne pot ajuta în analiza și implementarea GDPR?

Cum putem crește eficiența personalului prin utilizarea soluțiilor de automatizare?

Cum ne ajută tehnologia informației în eficientizarea proceselor de lucru?

Cum putem avea acces controlat și rapid la documente și date?

Cum reușesc tehnologia și adaptarea la schimbările legislative să crească avantajele unei companii în fața competiției?

„Ne putem lăuda cu trei calități pe care clienții ni le atribuie, și anume calitate, flexibilitate și promptitudine. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără o echipă de profesioniști alături, oameni dedicați, cu experiență în domeniu și al căror rol a dus la succesul companiei”, afirmă Adriana Rădulescu, Director Operațional Zipper.

Zipper va prezenta conceptul inovativ GDPR 360, o abordare completă, o transpunere a legislației în soluții de automatizare și management al datelor și documentelor.

Florin Boboc, Director de Vânzări al firmei explică faptul că, „regulamentul GDPR aduce o schimbare majoră și un impact pe măsură în desfășurarea de zi cu zi a activităților de business în ceea ce privește securitatea datelor, transferul și protecția acestora. De aceea, considerăm important ca partenerii și clienții noștri să fie informați corect și complet, despre aspectele care reprezintă un anumit grad de dificultate și complexitate în implementarea regulamentului, atât din punct de vedere organizatoric cât și tehnic”.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.