Când Liviu-i pe cai mari, Viorica-i pe cămile!

Când am aflat de vizita oficială – adică pe banii statului – a Vioricăi Dăncilă în Oman, m-am întrebat și eu precum Caragiale: „Ce caută neamțu-n Bulgaria?”. Chiar așa: ce-a căutat Viorica Dăncilă în Oman?

Să nu-mi spuneți acum, ca pe vremuri, că „pentru întărirea relațiilor de prietenie și colaborare pe multiple planuri bla, bla, bla, că nu vă cred. Cred mai degrabă că a vrut să-și mai exerseze un pic discursul acela despre „consensualitate”, din care românii n-au înțeles mai nimic, dar poate că la ăia ține.

De la fiul meu știu că, în urmă cu patru ani, în Oman, a aflat încă din vamă că este primul român care le trece pragul. Nici de atunci încoace nu cred să mai fi fost vreunul.

Dar iată că a venit Viorica Dăncilă, prima doamnă a Guvernului României ca să facă ce? Nu, nici pe departe la ce v-ați gândit dumneavoastră. Ea a ajuns în Oman ca să deschidă o ambasadă. Bine măcar că nu le-a propus un export de carne de porc de la fiul lui Dragnea.

De ce o ambasadă a României într-o țară în care românii sunt la fel de prezenți ca pinguinii la Polul Nord, asta n-am înțeles. Doar dacă nu are domnul Dragnea vreun cunoscut pe care vrea să-l expulzeze acolo ca să-l ocrotească de efectele justiției.

Altminteri, ar putea merge și în Antarctica, fiindcă nici pe acolo n-a mai trecut nici un român de la Emil Racoviță încoace.

Măcar de i-ar fi propus sultanului un export de nisip de la Tel Drum, că poate n-are, săracul.

Florentin FLORESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.