Extrasul de plan cadastral poate fi obținut online

Notarii sau persoanele interesate obțin acest document acum fără plata unui tarif de urgență.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a modificat Ordinul nr 16/2019 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de ANCPI și instituțiile subordonate cu scopul de a accelera întocmirea documentațiilor cadastrale, de urbanism etc.

Astfel, extrasul de plan cadastral pentru informare poate fi furnizat online, în aceleași condiții cu extrasul de carte funciară, în cazul în care imobilul pentru care se solicită documentul are geometrie în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Documentul poate fi primit pe loc, costă 15 lei și este disponibil prin platforma online e-payment (http://epay.ancpi.ro).

Cererea online pentru extrasul pentru informare poate fi plasată la orice oră, iar plata se face cu ajutorul cardului.

„Prin acest nou serviciu online încercăm să-i ajutăm pe cei interesați să evite drumurile la ghișeu. Procedura este cea pe care am creat-o și pentru eliberarea extrasului de carte funciară pentru informare: solicitantul își face un cont, plătește extrasul și acesta este eliberat pe loc, dacă actul respectiv este disponibil în format electronic”, a explicat Radu Codruț Ștefănescu, directorul general al ANCPI.

O altă modificare a Ordinul nr. 16/2019 este eliminarea tarifului de 60 de lei, care trebuia achitat în cazul redepunerii cererilor respinse. Potrivit noilor prevederi, tariful de 60 de lei va fi plătit doar în cazul cererilor redepuse după expirarea termenului de 30 de zile calendaristice de la comunicarea respingerii acestora. În cazul cererilor depuse în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicarea respingerii acestora, nu se achită niciun tarif suplimentar. În cazul cererilor tarifate incomplet, diferența de tarif se poate achita prin redepunerea cererii conform mențiunilor din încheierea de respingere.

Totodată, prin modificările aduse Ordinului 16/2019, sunt simplificate procedurile de tarifare a cererilor specifice, prin înlocuirea documentului distinct de încasare a tarifului cu un document de plată unic pentru cererile care au ca obiect imobile situate în raza teritorială a unui singur OCPI.

De asemenea, noile prevederi din Ordinul 16/2019 asigură celeritatea în soluționarea cererilor pentru care a fost  achitat tarif de urgență, urmând ca aceste servicii să fie furnizate cu celeritate, dar nu mai târziu de 1/3 din termenul general.

Până în prezent, în România sunt înregistrate aproximativ 14.500.000 de imobile, dintre care peste 2.400.000 au fost înregistrate de ANCPI, prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF). Digitalizarea documentelor de cadastru face parte din acest program. Numai în 2019, prin procesul de înregistrare sistematică au fost eliberate peste 1.200.000 de acte pentru proprietățile din toată țara.

Astfel, datorită programului de conversie a cărţilor funciare în format electronic, prin PNCCF, ANCPI a putut dezvolta, încă din anul 2017, serviciul pentru eliberarea online a extraselor de carte funciară de informare. În anul 2019 au fost eliberate online 2.461.596 de extrase de carte funciară.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.