Optimismul din piețe a apreciat LEUL

De la începutul săptămânii, după ce spectrul trecerii ratingului României la categoria „gunoi” (junk) a dispărut, media monedei unice a rămas sub pragul de 4,87 lei.

Joi, cursul euro a scăzut de la 4,8472 la 4,8357 lei, într-o ședință în care transferurile se făceau între 4,863 și 4,869 lei.

Perspectiva ca Joe Biden să devină noul președinte al Statelor Unite a readus optimismul în rândul investitorilor iar plasamentele în moneda americană, considerată drept un „refugiu”, au scăzut.

Euro a profitat de această evoluție și a crescut la 1,1711-1,1828 dolari, mai sus cu aproape 1,8% față de începutul săptămânii.

Deprecierea față de euro a făcut ca media dolarului american să coboare joi de la 4,1637 la 4,1210 lei.

Reducerea aversiunii față de risc a depreciat moneda elvețiană la 1,068-1,072 franci/euro, astfel că media ei a scăzut de la 4,5582 la 4,5417 lei.

Cursul lirei sterline a scăzut de la 5,4071 la 5,3854 lei.

Prețul gramului de aur a crescut joi de la 252,9346 la 254,1832 lei, urmare a majorării cotațiilor unciei la 1.906-1.920 dolari.

După scăderile din ședințele precedente dobânzile interbancare au luat o pauză. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, s-a oprit la 2,11% iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare,a stagnat la 2,16%. Indicele la 12 luni a revenit de la 2,15 la 2,16%.

Monedele din regiune continuau să se aprecieze în condițiile reducerii ieșirilor de capital. Media celei poloneze a coborât la 4,5233 zloți/euro după ce la începutul săptămânii trecute a atins un vârf de 4,6188 zloți. Media monedei maghiare a scăzut la 359,97 forinți/euro comparativ cu joia trecută când se depreciase la 369,03 forinți.

Bicoind continua să crească pe platformele specializate și urca la peste 14.700 dolari, tendința fiind de atingere a pragului de 15.000 dolari, valoare ca a mai fost atinsă la începutul lui 2018.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.