Cod Portocaliu de vijelii și ploi abundente în mare parte a țării

Avertizarea emisă de meteorologi este valabilă până mâine dimineață. Cantitățile de apă pot ajunge până la 70-80 l/mp.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și ploi abundente, valabil marți dimineață de la ora 10.00, până miercuri la ora 10.00.

Potrvit meteorologilor, în cea mai mare parte a Transilvaniei, Olteniei, local la munte, în Moldova și în nord-vestul Munteniei vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40-60 l/mp și pe arii restrânse de peste 70-80 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină.

În același interval este în vigoare și un Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, local în sud-vestul, sudul, nordul și nord-estul teritoriului, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25-40 l/mp, iar izolat vor fi vijelii și grindină.

Meteorologii mai avertizează că perioade cu instabilitate atmosferică vor fi până la sfârșitul acestei săptămâni în majoritatea regiunilor.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.