Zeci de botoșăneni aflați într-o perioadă grea a vieții lor sunt sprijiniți de echipa Centrului Social de Urgență (CSU), structură a Direcției de Asistență Socială Botoșani.
În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023, persoanele fără adăpost au beneficiat de: cazare şi hrană în cadrul Centrului Social de Urgenţă Botoşani, asistenţă şi consiliere psihologică, respectiv asistenţă medicală şi consiliere pentru promovarea sănătăţii şi educaţiei sanitare individuale.
Totodată, aceste persoane au fost ajutate să obţină acte de identitate şi viză de flotant pe Centrul Social de Urgenţă Botoşani și au fost înscrise în evidenţele Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Botoşani, pentru urmarea unui curs de calificare/recalificare profesională și obținerea unui loc de muncă.
Mai mult, persoanele cazate în centrul social au primit sprijin pentru a obține venit minim garantat și asigurare medicală. Încurajarea reintegrării socio-familiale a asistaţilor centrului a reprezentat o altă coordonată a activității specialiștilor din Centrul Social de Urgență.
Activitatea Centrului Social de Urgență în câteva cifre
– Evaluarea/reevaluarea situaţiei socio-economice a persoanelor care au solicitat cazare în CSU: 101 de persoane
– Persoane consiliate: 84
– Plan de intervenție: 75 de persoane
– Întocmirea angajamentului individual: 101 de persoane
– Întocmirea Fișei de monitorizare trimestrială: 75 de persoane
– Obţinerea actului de identitate cu viza provizorie pe CSU: 75 de persoane
– Însoţirea beneficiarilor la diferite instituţii locale: 70 de persoane
– Evaluare/reevaluare psiho-socială pentru cei care au solicitat cazare în centru: 91 de persoane
– Întocmirea fişei de consiliere psihologică a beneficiarilor: 80 de persoane
– Monitorizarea stării psihice a beneficiarilor centrului: 71 de persoane
– Persoane pentru care s-a întocmit fişa de evaluare/reevaluare medicală: 81
– Persoane consultate la medicul de familie: 57
– Persoane monitorizate din punct de vedere medical: 63
– Număr unic persoane cazate în Centrul Social de Urgenţă Botoşani: 64
– Persoane beneficiare de masa: 31
În apropierea sezonului rece, municipalitatea botoșăneană acordă o atenție deosebită sprijinirii persoanelor fără adăpost. Este adevărat însă că mai există și persoane care refuză ajutorul comunității și preferă să doarmă în adăposturi improvizate sau sub cerul liber.
„Este important ca persoanele care nu au unde să locuiască să solicite cazarea în Centrul Social de Urgență. Acolo primesc ajutor de specialitate din partea colegilor noștri. În acest centru lucrează doi asistenți sociali, doi asistenți medicali, un psiholog și un îngrijitor. Centrul Social de Urgență asigură condiții decente de trai și este locul unde persoanele fără adăpost sunt ajutate să depășească problemele care le-au adus în această situație delicată”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.
Potrivit edilului, la Centrul Social de Urgență sunt 40 de locuri de cazare, la această dată fiind ocupate 21.
Poliția Locală Botoșani derulează activitatea de identificare a persoanelor care trăiesc sub cerul liber, datele centralizate urmând a fi comunicate la finalul lunii octombrie.