Clase de copii care nu au unde sa functioneze in anul scolar 2012-2013

Cativa primari prezenti miercuri la sedinta Colegiului Prefectural s-au plans ca nu gasesc sprijin la autoritatile judetene pentru a le asigura copiilor din localitatile lor conditii normale in anul scolar care incepe in toamna.

Primarul comunei Romanesti a luat cuvantul in cadrul sedintei aratand ca doua clase de copii de la Scoala Romanesti nu au unde sa invete in noul an scolar din cauza ca nu s-au finalizat lucrarile la un corp de cladire. Acesta spune ca ce a tinut de primarie s-a facut, pentru a asigura conditiile de invatamant in anul scolar 2013-2014, dar ca ar mai avea nevoie de 10 miliarde de lei pentru finalizarea lucrarilor.

„In toamna, doua clase nu au unde sa invete. Am facut nu stiu cate demersuri pentru finalizarea lucrarilor la un corp de cladire. Am facut demersuri la Inspectoratul Scolar, la Prefectura, la Consiliul Judetean. Ultimul raspuns l-am primit de la Consiliul Judetean: «nu avem bani». Acum nu stiu unde sa mai apelez. Orice se intampla, primarul este vinovat. Daca nu au unde sa invete copiii, vin reclamatiile la Primarie. Eu, ce am putut am facut. Imi trebuiue 10 miliarde de lei vechi ca sa finalizez investitia la cele doua corpuri de cladire, cu tot cu grup sanitar, cum trebuie, ca sa corespunda conditiilor cerute pentru autorizare. Dar fara sprijin pentru finalizarea acestei investitii nu putem mai mult”, a spus primarul comunei Romanesti, Gheorghe Hutanu.

Acesta a criticat ca se gasesc bani pentru investitii inutile, dar nu si pentru finalizarea unor investitii pentru copiii din unele comune.

„La mine sa nu vina cineva sa-mi spuna ca n-am vazut pana acum ce se intampla si nu am luat masuri. Am informat toate autoritatile, am facut demersuri in scris”, a mai spus primarul Gheorghe Hutanu.

Primarul a intervenit pentru a arata care este situatia, nemultumit ca nu a auzit in cuvantul inspectorului general al ISJ nicio referire la situatia din comuna sa, dupa controalele facute in teren de echipe de la ISJ si DSP.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.