SUMMER FEST, atac la buzunarele botosanenilor

Pentru botosaneni, evenimentul pe care acestia il stiu de ani buni ca fiind „Festivalul Verii” s-a transformat intr-un Summer Fest care le goleste buzunarele. Desi niciodata produsele vandute la astfel de ocazii nu au fost prea ieftine, la acest sfarsit de vara, comerciantii care au fost acceptati de Primarie sa vanda mici, bere sau alte produse „au cam sarit calul” la preturi.

„Sunt preturi de te doare capul. Treci pe aici si ti-e pofta, ca mirosul se simte de departe, dar nu iti permiti decat sa gusti. Si simti oarecum ca esti buzunarit, cand la distanta de cateva sute de metri gasesti aceleasi produse la jumatate de pret”, declara, vineri, unul dintre botosanenii aflati in trecere prin „zona Summer Fest”.

Dupa cum multi botosaneni au putut sa constate, in timp ce in piata pot cumpara micul cu 1,2 lei, la comerciantii pe care Primaria Botosani i-a acceptat la Summer Fest un mic costa 2,5 lei. Alte preturi, la fel de „accesibile” buzunarelor botosanenilor, sunt:

– 0,5 lei o chifla

– 3 lei portia de muraturi (100 de grame)

– 3 lei portia de cartofi prajiti (100 de grame)

– 7 lei suta de grame de pulpe de pui sau aripioare,

– 6 lei suta de grame de ceafa de porc sau de frigarui

– 8 lei suta de grame de pastrama de oaie

– 5 lei suta de grame de hamsii.

Paharul de bere ajunge la 3,5 lei, iar daca mai cere si copilul un suc, se mai adauga o cheltuiala de 5 lei.

„Am fost pe litoral vara asta si preturile erau mult mai accesibile”, comenta un botosanean.  

De altfel, si in ultima sedinta de CL, consilierul local Florin Ghiorghita a sesizat ce li se ofera botosanenilor in acest an de Summer Fest, nemailuand in calcul ca se prezinta ca o „favoare” facuta pensionarilor tichetele cu reducere de pret la mici si bere, reducere care, in cele din urma, aduce de fapt preturile la nivelul normal, care se practica in restul municipiului.

„Nu ne mai umiliti parintii, bunicii, pensionarii, cu acele tichete pe care le dati pentru a-si cumpara mici si bere la pretul de 6 lei, in conditiile in care stim ca un mic in piata este 1-1,2 lei, o halba de bere este 2,5 lei si pana la urma se ajunge la acelasi pret. Ii umilim si ii chemam la acest festival, dandu-le un tichet”, a spus, in cadrul ultimei sedinte a Consiliului Local Botosani, PDL-istul Florin Ghiorghita.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.